Cele mai citite

Întâlnire de gradul zero. Ziua decisivă pentru viitorul Europei

hollande-merkel

Una dintre cele mai aşteptate întâlniri în această perioadă va fi cea dintre Agela Merkel şi proaspătul preşedinte francez, Fracois Hollande. Întâlnirea ar putea avea o miză foarte importantă pentru viitorul Europei, pentru că va fi stabilit modul în care cei doi lideri vor aborda problemele internaţionale în perioada imediat următoare. Merkel a fost primul lider european care l-a felicitat pe Hollande pentru victorie, deşi l-a susţinut public pe Nicholas Sarkozy.

Deocamdată nu a fost stabilită data întâlnirii şi, în lipsa declaraţiilor preşedintelui ales, colaboratorii săi au fost cei care s-au exprimat în acest sens.

Directorul de campanie al lui François Hollande, Pierre Moscovici, a declarat că întrevederea va avea loc după învestire. Pierre Moscovici a dat asigurări că transferul de putere între Nicolas Sarkozy şi François Hollande este 'republican şi liniştit' şi a enumerat contactele internaţionale pe care le-a avut deja preşedintele ales.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close