„Insurrection Act“ și FAKE NEWS-ul că Donald Trump l-ar putea semna

Mike Pence nu intenţionează să îl îndepărteze din funcţie pe Donald Trump
Mike Pence nu intenţionează să îl îndepărteze din funcţie pe Donald Trump

După violențele care au avut loc la Capitoliul Statelor Unite ale Americii, au apărut mai multe știri care precizau posibilitatea ca Donald Trump să semneze Legea Insurecției.

Mai multe postări, devenite virale de pe rețelele sociale, au susținut în mod fals că președintele Donald Trump a invocat Legea Insurecției din 1807 pentru a scoate soldații americani din cazărmi. Aceste postări nefondate au intrat în atenția publicului după evenimentele de la Capitoliul SUA, în urma cărora cinci persoane și-au pierdut viața.

Deși legea prevede o bază legală amplă pentru președinți, astfel încât să scoată armata din cazărmi dacă își doresc acest lucru, în practică a fost folosită cu moderație. Cea mai notabilă aplicare a legii a fost, probabil, invocarea acesteia pentru a impune desegregarea în anii 1950.

Totuși, contul @TeamTrumpNews a postat pe rețeaua de socializare Parler: „Am invocat Legea insurecției din 1807, pentru a aborda rebeliunea trădătoare condusă de parlamentarii democrați și republicani, agenții PCC, FBI, DOJ, CIA și alții pentru a submina, coroda și demonta Statele Unite ale Americii și constituția sa. Aceste entități reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale. Voi rămâne președinte la nesfârșit până când toți dușmanii interni vor fi arestați”. Ulterior, această declarație s-a dovedit a fi un fake news, care nu a venit din partea președintelui Trump, potrivit Reuters.

Ce reprezintă Legea Insurecției?

 

Principala prevedere a Legii Insurecției specifică faptul că trupele pot fi dislocate într-un stat american de către președinte numai dacă guvernatorul sau legislativul statului o solicită. Cu toate acestea, o altă prevedere a legii subliniază că, în anumite circumstanțe limitate implicate în apărarea drepturilor constituționale, președintele poate trimite trupe unilateral.

"Din punct de vedere istoric și practic, o astfel de cerere nu este neapărat o condiție prealabilă pentru ca președintele să folosească trupe federale pentru aplicarea legii interne", a declarat anterior pentru CNN despre lege Stephen Vladeck, profesor de drept al Universității din Texas și colaborator CNN.

Legea insurecției nu a fost invocată din 1992, din timpul revoltelor din Los Angeles care au urmat achitării a patru ofițeri de poliție albi în lupta cu Rodney King, un bărbat de culoare, potrivit Serviciului de cercetare al Congresului. Totodată, Congresul a modificat legea după uraganul Katrina, în 2006, pentru a oferi mai multă claritate cu privire la utilizarea sa în timpul dezastrelor naturale, dar a renunțat la unele modificări un an mai târziu, după obiecțiile guvernatorilor de stat care nu doreau să-și cedeze autoritatea.

O altă lege, Actul Posse Comitatus, încearcă să interzică utilizarea armatei pentru aplicarea legilor, cu excepția cazului în care acest lucru este autorizat în mod expres de Congres sau Constituție.

Ar putea Trump să invoce Legea Insurecției?

 

Deși nu a invocat niciodată legea, în trecut, președintele Donald Trump a amenințat că o va folosi. După uciderea de către poliție a lui George Floyd, Trump a susținut Legea Insurecției ca o modalitate de scoate în afara legii organizația Antifa, despre care a spus că organizează revolte violente care au dus la jafuri.

"Dacă orașul sau statul refuză să întreprindă acțiunile necesare pentru a apăra viața și proprietatea, atunci voi scoate din cazărmi armata Statelor Unite și voi rezolva rapid problema", a spus Trump la acel moment, deși nu a făcut-o, potrivit CNN.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy