Insulele Solomon, zguduite de un cutremur de 8.0 grade Richter

Solomon-Islands-map dece
Solomon-Islands-map dece

Un cutremur de magnitudine 8.0 a lovit în apropiere de insulele Santa Cruz, provocând avertizări de tsunami pentru mai multe insule din Pacific, transmite Al Jhazeera. 

Masivul cutremur a lovit insulele Solomon, generând un tsunami de 1,5 metri, ce a afectat mai multe case din lanțul  insulelor din Pacificul de Sud, dar autoritățile au anulat avertizarea de tsunami pentru coastele mai îndepărtate.

Fenomenul a avut magnitudinea de 8.0 grade pe scara Richter și a lovit la ora 01:12 GMT, în apropiere de insulele Santa Cruz și o parte din Insulele Solomon, unde, de altfel, au existat cutremure de mici intensitate de-a lungul întregii săptămâni trecute.

”Nu există alte avertizări de tsunami pentru alte zone de coastă, deși există posibilitatea apariției unor mici schimbări la nivelul mării”, a spus Centrul de Avertizare în cazul pericolelor de Tsunami din Pacific.

Oficialii din Solomon au raportat două valuri înalte de un metru jumătate, ce au lovit partea de vest a insulelor Santa Cruz, afectând aproximativ 50 de case și proprietăți, potrivit lui George Herming, un purtător de cuvânt al premierului națiunii din Pacific.

Nu au fost raportate persoane rănite sau decedate. Locuitorii au luat drumul zonelor mai înalte, pentru precauție, a precizat Herming.

Regiunea are o populație de circa 30.000 de oameni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel