Cele mai citite

Instructor AUTO, dat în judecată după o mită de 800 de euro

instructot-auto
instructor auto

Un instructor auto a fost dat în judecată după ce ar fi primit 800 de euro mită pentru a favoriza obţinerea permisului de conducere pentru o persoană. 

Potrivit unui comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Neamț, procurorii au dispus trimiterea în judecată a patru persoane, două acuzate de trafic de influență, iar celelalte două pentru cumpărare de influență.

În ambele situații, dosarele penale au fost inițiate ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor anticorupție. În primul caz, procurorii susțin că unul dintre inculpați, în aprilie 2018, a pretins că ar avea influenţă asupra unor polițiști pentru a obţine restituirea, prin încălcarea dispoziţiilor legale şi a atribuţiilor de serviciu, către cel de-al doilea inculpat, a permisului de conducere auto. Acesta fusese reţinut pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

„După ce s-a angajat că va obţine acest rezultat, inculpatul a primit de la cumpărătorul de influenţă suma de aproximativ 2.300 de euro”, se arată în comunicat.

În cel de-al doilea caz, un instructor auto este acuzat că a primit, în perioada august – octombrie 2019, 800 de euro de la un inculpat, pretinzând că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul SPCRPCÎV Neamţ.

„În schimbul banilor, instructorul auto a dat asigurări că funcționarii în cauză ar fi putut facilita promovarea în mod fraudulos a inculpatului la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere auto”, susțin polițiștii, conform Mediafax. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close