Inspector financiar, mituit cu 10.000 de lei și 2 telefoane mobile

Un comisar al Gărzii Financiare Bucureşti a fost trimis în judecată pentru că ar fi luat mită 10.000 de lei şi 2 telefoane mobile.
 
 
Dumitru Pîrvan, la data faptelor comisar în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii DNA (Direcției Naționale Anticorupție) pentru luare de mită, fiind acuzat că ar fi primit de la administratorii a două societăţi comerciale 10.000 de lei şi două telefoane mobile. 

Potrivit unui comunicat al DNA citat de Agerpres, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dumitru Pîrvan pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită. 

În rechizitoriu se arată că, în cursul lunii octombrie 2012, Dumitru Pîrvan ar fi pretins şi primit de la reprezentantul unei societăţi comerciale 10.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu care decurgeau din funcţia deţinută, privind rezultatele unui control efectuat la firma acestuia din urmă. 

[citeste si]

De asemenea, spun anchetatorii, în perioada septembrie - octombrie 2012, în aceeaşi calitate şi în aceleaşi circumstanţe, Pîrvan ar fi pretins şi primit de la administratorul unei alte societăţi comerciale foloase materiale în valoare de aproximativ 400 USD (2 telefoane mobile). 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti. 

DNA aminteşte că Dumitru Pîrvan a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar penal, tot pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel