Inspecția Judiciară o trimite la judecata CSM pe procuroarea care a acționat în cazul Sorina

Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de Maria Antoaneta Pițurcă, procurorul care a intervenit în cazul din Baia de Aramă, când ar fi bruscat-o pe Sorina cu prilejul perchezițiilor domiciliare din luna iunie a acestui an.

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Piţurcă Maria Antoaneta, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă ...dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni", se arată într-un comunicat de presă al Inspecției Judiciare.

Potrivit inspectorilor, procurorul Piţurcă în data de 21 iunie, cu prilejul perchezițiilor domiciliare, a agresat fizic și psihic minora de 8 ani „prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul asistenţilor maternali şi până la maşina organelor judiciare, în condiţiile în care aceasta s-a opus luării sale cu forţa, plângând şi ţipând".

Sorina a părăsit România

Acestea întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare, spune Inspecția Judiciară.

„A rezultat totodată că procurorul Piţurcă Maria Antoaneta, în cadrul instrumentării unei cauze penale, a efectuat o percheziţie domiciliară autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea ridicării de bunuri şi înscrisuri, cu încălcarea gravă a unor dispoziţii procedurale şi cu depăşirea cadrului legal stabilit de instanţă, procedând la preluarea minorei din locuinţa fostei asistente maternale şi încredinţarea acesteia părinţilor adoptivi sub pretextul ca aceasta să fie dusă la IML Craiova pentru a fi supusă unei examinări medicale dispuse de procuror şi pusă în executare fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza I", se mai arată în sursa citată.

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Sorina a părăsit deja România, împreună cu familia adoptivă, informează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel