Inspecţia Judiciară, control la Parchetul General

Inspecţia Judiciară va începe controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe data de 4 septembrie.

'Controlul de fond la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va desfăşura în perioada 4 - 29 septembrie. Verificările aferente controlului privesc activitatea desfăşurată în anul 2016 şi semestrul I al anului 2017', a declaat Alin Alexandru, purtătorul de cuvânt al IJ.

Echipa de control este formată din opt inspectori judiciari. Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a semnat, la începutul lunii iulie, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficienţa managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală. Inspectorul şef a stabilit, printre altele, obiectivele controalelor şi componenţa echipelor de inspectori judiciari.

[citeste si]

Cele două controale au fost incluse în calendarul de activităţi aferent anului în curs ca urmare a propunerii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Concluziile rapoartelor de control vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe 19 iunie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a trimis la Inspecţia Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA şi Parchetul General. Cererea era motivată de faptul că la cele două instituţii nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp. Inspecţia Judiciară (IJ) a finalizat pe 25 august controlul la Direcţia Naţională Anticorupţie, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să înainteze raportul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Controlul IJ la DNA privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea instituţiei a început pe 17 iulie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel