Inspecţia Judiciară: Se fac verificări prealabile la DNA Ploieşti

Inspecţia Judiciară a anunţat, vineri, că se fac verificări prealabile la Serviciul Teritorial Ploieşti al DNA, pentru identificarea eventualelor indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare.

'În prezent, o echipă de inspectori judiciari de la Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori efectuează verificări prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, pentru a se stabili dacă există indicii în legătură cu săvârşirea unor abateri disciplinare', se precizează într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.

Conform aceleiaşi surse, verificările au fost demarate după ce instituţia s-a sesizat din oficiu, pe 12 februarie, ca urmare a apariţiei în media a unor informaţii privind activitatea profesională şi conduita unor procurori de la DNA Ploieşti.

[citeste si]

'Asigurăm opinia publică, pe această cale, că Inspecţia Judiciară va gestiona cu profesionalism, obiectivitate şi celeritate aspectele sesizate, cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale', se mai menţionează în comunicat. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy