Insolvență AlItalia. Ryanair vrea 90 de avioane de la firma italiană

avion
avion

Compania aeriană low-cost Ryanair va prezenta o ofertă pentru a opera 90 de avioane sub marca Alitalia, utilizând echipajele actuale, în cadrul strategiei de restructurare a companiei aeriene italiene, a declarat joi directorul general de la Ryanair, Michael O'Leary, informează Reuters. 

Până la data de 2 octombrie, Ryanair trebuie să prezinte o ofertă angajantă pentru toată sau o parte din compania Alitalia, care a fost plasată sub administrare pentru a doua oară în mai puţin de un deceniu. 

"Vom face o ofertă pentru 90 de avioane, împreună cu piloţii, personalul navigant şi rutele lor", a declarat Michael O'Leary într-o conferinţă de presă. O'Leary a precizat că această ofertă de a opera 90 de avioane împreună cu echipajele actuale este condiţionată de anumite reduceri de efective, modificări ale condiţiilor de lucru şi renegocierea contractelor de închiriere a avioanelor. 

"Cred că unul dintre aspectele Alitalia care este foarte atractiv este flota sa de avioane capabile să zboare pe distanţe lungi. Există capacitatea de a creşte puternic pe acest segment", a apreciat O'Leary. Acesta a subliniat că Ryanair ar fi interesată să depună o ofertă pentru întreaga companie Alitalia, care deţine aproximativ 120 de avioane, dar o astfel de operaţiune ar fi probabil blocată de autorităţile din domeniul concurenţei pentru că în acest caz Ryanair ar controla peste 50% din piaţa italiană. 

Compania irlandeză Ryanair este doar una dintre cele aproximativ 10 firme care şi-au exprimat interesul pentru preluarea întregii sau unei părţi din compania aeriană italiană Alitali, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel