€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Înşelăciune prin metoda 'Accidentul': Suspect prins cu focuri de armă

metoda_accidentul_19723000 metoda accidentul
 

Poliţiştii argeşeni au fost nevoiţi să tragă focuri de armă pentru prinderea unui suspect de înşelăciune prin metoda 'Accidentul'.

Poliţiştii argeşeni au făcut uz de armă, marţi, pentru prinderea unui bărbat suspectat de comiterea infracţiunii de înşelăciune prin metoda 'Accidentul'.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş primit la redacţie, suspectul are 29 de ani şi locuieşte în comuna Bascov.

'Din cercetări, poliţiştii au stabilit că în cursul zilei de 6 martie bărbatul ar fi apelat telefonic o femeie de 86 de ani din comuna Bogaţi, căreia i-ar fi relatat că o rudă a acesteia a fost implicată într-un accident rutier şi are nevoie de suma de 2.500 de lei. Ulterior, bărbatul ar fi solicitat unui taximetrist să preia suma de bani de la femeie şi să o livreze', se precizează în comunicat.

[citeste si]

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au organizat o acţiune de prindere în flagrant, suspectul fiind depistat pe raza localităţii Valea Ursului. Pentru imobilizarea bărbatului a fost folosit armamentul din dotare, fără a fi înregistrate victime.

Suma de bani a fost recuperată şi urmează să fie predată părţii vătămate, iar cercetările au fost preluate de poliţiştii din Topoloveni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close