Înscrierile la concursul de Titularizare 2022 încep pe 9 mai. Cazierul a fost reintrodus

Foto: Pxhere
Foto: Pxhere

Înscrierile la concursul de Titularizare 2022 încep pe data de 9 mai și țin până pe 17 mai, potrivit calendarului oficial.

În perioada 9-17 mai are loc depunerea dosarelor de înscriere ale candidaților la inspectoratele școlare sau centrele de concurs. Spre deosebire de anul trecut, au fost reintroduse adeverința de integritate comportamentală și cazierul. Proba scrisă este programată în data de 13 iulie 2022. Probele practice și inspecțiile speciale la clasă, precum și soluționarea contestațiilor au loc în perioada 24 mai-30 iunie. Precizăm că în timpul stării de alertă, acestea nu au mai fost susține. După doi ani, ele sunt reluate.

Potrivit metodologiei de concurs, candidații vor anexa în următoarea ordine actele în original, respectiv în copie, certificate pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcționează în anul şcolar 2021-2022 sau scanate color, după actele originale (documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original și a unei copii a acestuia. În situaţia în care documentele se transmit în format electronic, prin poştă electronică, acestea vor fi scanate color, după documentele originale, lizibil, la minimum 150 dpi):

1. solicitarea scrisă privind repartizarea şi într-un alt județ sau în municipiul București în care nu susțin proba scrisă, conform prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din Metodologie (opțiunea nu poate fi modificată după comunicarea rezultatelor la proba scrisă)

2. fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);

3. copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;

4. copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);

5. copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);

6. copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;copie de pe actul de titularizare/repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);

7. copie a acordului ME, deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);

8. adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă în învăţământ (dacă este cazul);

9. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);

10. copii ale avizelor şi a atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);

11. avizul/adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;

12. declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;

13. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei;certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original (în cazuri excepționale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă) numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2012 – 31.08.2022 (dacă este cazul). 

Lista finală a posturilor didactice va fi publicată pe 6 mai.

Mai multe indormaţii pe www.edupedu.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel