Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, 'a suferit foarte mult' când a luat 'decizia dificilă' de a face cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19, lucru la care se împotrivise în faţa situaţiei ''îngrozitoare'' a vaccinurilor la nivel mondial şi în semn de solidaritate cu ţările africane, potrivit purtătorului său de cuvânt Stéphane Dujarric, relatează EFE.
'El este pe deplin conştient de simbolistica faptului că secretarul general primeşte o a treia doză, în condiţiile în care situaţia globală a vaccinurilor este atât de gravă', a declarat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Guterres, care a primit vinerea trecută doza de supra-rapel.
În cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Comisiei Uniunii Africane, Moussa Faki Mahamat, şeful ONU a deplâns faptul că doar 6% din populaţia africană a avut acces complet la vaccinuri, în condiţiile în care în restul lumii acest procent este de cel puţin 10 la sută şi a cerut o strategie pentru producerea vaccinurilor pe continentul african. Antonio Guterres şi-a exprimat totodată preocuparea faţă de 'izolarea' ţărilor din sudul Africii, ca urmare a restricţiilor impuse de apariţia noi variante Omicron.
Guterres, în vârstă de 72 de ani, a fost supus presiunii familiei şi a medicilor săi pentru a i se administra doza booster, înainte de a participa la Adunarea Generală a ONU din septembrie şi ulterior la Conferinţa ONU privind schimbările climatice de la Glasgow, însă el a continuat să refuze, a precizat purtătorul său de cuvânt.
El a precizat de asemenea că Guterres, care este nevoit să călătorească foarte mult şi va trebui să efectueze mai multe vizite săptămânile viitoare, a decis până la urmă, ţinând cont şi de vârsta sa înaintată, că lucrul cel mai 'responsabil' este să facă şi doza booster de vaccin anti-COVID-19. 'Pot să spun cu toată sinceritatea ... că s-a zbătut foarte mult până a luat această decizie', a asigurat Dujarric, conform Agerpres.
Secretarul ONU Antonio Guterres consideră că închiderile de frontiere din cauza COVID-19 sunt 'injuste, punitive şi ineficiente'. Închiderile frontierelor în contextul apariţiei variantei Omicron sunt "profund injuste, punitive şi ineficiente", a declarat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, făcând apel la favorizarea testelor pentru călători, relatează AFP.
"Cu un virus cu adevărat fără frontiere, restricţiile de călătorie care izolează o ţară sau o regiune nu sunt numai profund injuste şi punitive, ele sunt ineficiente", a declarat el în cadrul unui briefing de presă, denunţând "scandalul" unei condamnări a Africii pentru că nu este suficient vaccinată.
Evocând Africa de Sud, care a semnalat apariţia Omicron pe 24 noiembrie şi a văzut frontierele închizându-se pentru cetăţenii săi, şeful ONU a estimat că ţările nu trebuie să fie "pedepsite colectiv pentru că au identificat şi au împărtăşit informaţii ştiinţifice şi sanitare cruciale cu lumea".
Este "injust" şi "imoral", a subliniat el. Vezi continuarea știrii aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu