”Îngerul Gabriel”, judecat pentru CRIME. Premieră istorică

Îngerul Gabriel, judecat pentru crime de război. Sursa: Pixabay
Îngerul Gabriel, judecat pentru crime de război. Sursa: Pixabay

"Îngerul Gabriel" este judecat în Finlanda pentru crime de război, săvârşite în războiul civil din Liberia. 

Gibril Massaquoi, supranumit "Îngerul Gabriel", ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în circumstanţe agravante, comise sau ordonate în perioada 1999-2003. Procesul s-a deschis la tribunalul din Tampere, în sudul Finlandei, ţara în care "Îngerul Gabriel" trăieşte din 2008.

Arestat în martie anul trecut după mobilizarea ONG-ului Civitas Maxima, Massaquoi, în vârstă de 51 de ani, neagă orice implicare în faptele pe care este acuzat că le-a comis în Liberia învecinată în timp ce era înalt responsabil al Frontului revoluţionar unit (RUF), miliţie sierra-leoneză condusă de Foday Sankoh, un apropiat al fostului şef de gherilă devenit preşedinte al Liberiei Charles Taylor.

Massaquoi a compărut miercuri la tribunalul finlandez îmbrăcat cu un costum gri şi purtând mască de protecţie şi a ascultat lista de acuzaţii citită de procurorul Tom Laitinen prin intermediul unui traducător.

Procesul din Finlanda, premieră istorică



Procesul din Finlanda împotriva unui protagonist al unuia dintre cele mai sângeroase conflicte de pe continentul african - soldat cu 250.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate, între 1989 şi 2003 - va face obiectul unei premiere istorice: la jumătatea lui februarie, instanţa se va deplasa pentru cel puţin două luni în Liberia şi Sierra Leone pentru a audia circa 80 de martori şi a vizita locurile crimelor de care este acuzat Massaquoi.

Dosarul de aproape 4000 de pagini pus la punct de justiţia finlandeză împotriva acestuia evocă între altele crime, violuri şi acte de tortură comise personal sau de către soldaţii săi, dar şi recrutarea de copii-soldat.

Martori din satul Kamatahun, în nordul Liberiei, în apropiere de graniţa cu Sierra Leone, au relatat anchetatorilor că "Îngerul Gabriel" a ordonat arestarea unor civili, inclusiv copii, în două clădiri pe care ulterior le-a incendiat, precum şi că cel puţin şapte localnice au fost violate şi ucise, iar cadavrele altor localnici au fost tăiate bucăţi şi "transformate în hrană din care a mâncat inclusiv Massaquoi".

Dosarul mai cuprinde acuzaţii de crime şi violuri în masă în provincia Lofa (nord) şi în capitala liberiană Monrovia.

Nicio condamnare



După războiul civil, majoritatea comandanţilor diferitelor grupări armate au fugit din ţară, iar condamnările rămân deocamdată o excepţie, deşi au avut loc un proces şi urmăriri în SUA, Elveţia şi Franţa.

Fostul preşedinte liberian Charles Taylor este în închisoare în Marea Britanie din 2012, dar pentru crime comise în Sierra Leone şi nu în propria ţară, unde nu a fost instituit un tribunal pentru crime de război.

Un verdict în cazul "îngerului Gabriel" este aşteptat în septembrie, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel