Infotrafic 24 aprilie. Restricţii pe autostrăzi şi drumuri naţionale

Mihai Ciobanu / 24 apr 2019 / 08:19 Salveaza PDF Comentarii
aglomeratie trafic
Descriere foto: aglomeratie trafic

Centrunfotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în prezent, nu sunt restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi din cauza vreunui eveniment rutier. Sunt impuse restricţii însă ca urmare a mai multor lucrări care se execută în această perioadă pe diferite tronsoane de drumuri.

Pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în comuna Morăreşti, judeţul Argeş, între kilometrii 152+470 şi 152+550 m, se execută lucrări de consolidare a părţii carosabile, circulaţia desfăşurându-se alternativ, dirijată pe timpul zilei de piloţi de trafic, iar pe timpul nopţii prin semafor.

Pe DN 39, între localităţile Tuzla şi 23 August, judeţul Constanţa, pe sectorul cuprins între kilometrii 23+500 m - 32+000 m, se execută lucrări de refacere a suprafeţei de rulare, până la sfârşitul acestei luni. Din acest motiv, sensul către 23 August este restricţionat, circulându-se pe cealaltă cale, pe câte o bandă pentru fiecare sens.

Pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 36, pe podul de peste râul Argeş, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, din cauza lucrărilor de reparaţii la sistemul rutier, care se vor derula până la sfârşitul lunii august, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul de mers către Bucureşti) pe calea 1 (sensul către Piteşti), unde se desfăşoară dirijat în ambele sensuri.

Pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, circulaţia rutieră este deviată de pe calea 1 (Bucureşti - Constanţa) pe calea 2 (Constanţa - Bucureşti), pe tronsonul kilometric 74+350 - 84+100 de metri, între localităţile Dor Mărunt şi Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi, aceasta desfăşurându-se dirijat, în ambele sensuri. Devierea va fi valabilă până la jumătatea lunii iunie, fiind impusă pentru efectuarea de reparaţii la sistemul rutier.

Recomandăm participanţilor la trafic să acorde o atenţie sporită în zona acestor lucrări, să circule cu viteză redusă şi să respecte indicaţiile rutiere, semnalizând din timp schimbarea benzii de circulaţie.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22