Infotrafic 21 octombrie. Citeşte înainte de a pleca la drum

Poliţia rutieră vă prezintă situaţia drumurilor din ţară. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, se circulă îngreunat pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, la kilometrul 36, în apropierea localității Fundulea, județul Călărași, după ce a avut loc o coliziune între două autoturisme. În urma impactului, o persoană a decedat, iar alte două au suferit leziuni, fiind transportate la spital pentru investigații medicale.

Este semnalată ceață pe mai multe artere rutiere din județul Harghita, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri.

În ceea ce privește fluența traficului, se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al DN4, în zona localității Popești-Leordeni, dar și pe DNCB, în zona localităților Mogoșoaia, Chitila, Domnești și Pantelimon.

În perioada 19 octombrie, ora 08:00 – 23 octombrie, ora 17:00, circulația rutieră pe DN15 este închisă, pentru realizarea unor lucrări de reparații la magistrala 500 Ploiești-Vicșani, între stațiile CF Bacău-Itești, județul Bacău, la kilometrul feroviar 368+673 de metri, la trecerea la nivel cu calea ferată situată pe DN 15 (intrare în mun. Bacău). Devierea traficului rutier pe relația Piatra-Neamț – București se face pe ruta DJ 119B (Hemeiuș-Mărgineni) – Calea Moinești (mun. Bacău) – Strada Arcadie Șeptilici (mun. Bacău) – DN11 – DN 2T (centura mun. Bacău) – DN2.

Pe autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 33 – 36+100 de metri, localitatea Fundulea, județul Călărași, traficul rutier a fost deviat de pe calea 1 (sensul către Constanța) pe celălalt sens, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Nodul rutier Fundulea a fost închis pe sensul către Constanta (intrarea spre Fundulea și ieșirea spre Constanța), fiind accesibilă doar intrarea spre București și ieșirea dinspre Constanța.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel