Infotrafic. Restricţii pe DN6, DN7 şi pe autostrăzile A1 şi A2

Mihai Ciobanu / 07 iun 2019 / 08:44 Salveaza PDF Comentarii
Trafic blocat
Descriere foto: Trafic blocat

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza apei acumulate pe carosabil ca urmare a condiţiilor meteorologice din ultima perioadă, circulaţia rutieră este întreruptă în prezent pe DN 73D Piteşti - Câmpulung, la kilometrul 41, în localitatea Boteni, judeţul Argeş.

În această perioadă se execută diferite tipuri de lucrări la suprafaţa carosabilă, atât timp cât vremea permite, motiv pentru care sunt impuse mai multe restricţii de circulaţie, astfel:

Pe DN7, tronsonul kilometric 152+250m - 152+550m, pe raza localității Dedulești, județul Argeș, se execută lucrări de consolidare asupra părţii carosabile, asigurarea scurgerii apei și refacerea parapetului. Din această cauză, circulația vehiculelor rutiere cu masă totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone este restricționată până la finalizarea lucrărilor, zilnic, în intervalul orar 06:00-23:00. Ruta alternativă stabilită este: Pitești - DN65 - Slatina - DN65 - Salcia (județul Olt) - DJ677 - Arcești Cot (județul Olt) - DN64 - Drăgășani - DN64 - (intersecție DN64 cu DN67) - DN67 - (intersecție DN67 cu DN7).

În judeţul Mehedinţi, pe DN6 Drobeta Turnu Severin - Orșova, la poziţia kilometrică 362+664 (viaductul Valea lui Stan), se execută lucrări de asfaltare, pe ambele sensuri de mers, alternativ, traficul desfăşurându-se dirijat, prin intermediul indicatoarelor rutiere.

Iar în judeţul Vâlcea, pe DN7, se efectuează lucrări de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie la podul peste râul Sasca Mare, aflat la kilometrul 157+762 metri, în localitatea Milcoiu, precum şi reparaţii la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie la podul peste râul Sâmnicu, kilometrul 165+767 metri, respectiv podul peste râul Sâmnicel, kilometrul 169+760 metri, din localitatea Blidari. Traficul este restricţionat pe câte un sens de circulaţie, desfăşurându-se prin indicatoarele rutiere montate la faţa locului. 

Sunt în vigoare şi două devieri de circulaţie pe reţeaua de autostrăzi, tot pentru executarea de lucrări de reparaţii, astfel:

 

Pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 36, pe podul peste râul Argeş, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul de mers către Bucureşti) pe calea 1 (sensul către Piteşti), unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri.

 

Iar pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, circulaţia rutieră este deviată de pe calea 1 (Bucureşti - Constanţa) pe calea 2 (Constanţa - Bucureşti), pe tronsonul kilometric 84 - 92, între localităţile Vlad Ţepeş şi Vâlcelele, judeţul Călăraşi, unde se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24