India. Căldura extremă face noi victime

Patru pasageri ai unui tren au murit din cauza căldurii extreme în nordul Indiei, un fenomen meteorologic care se manifestă de mai multe săptămâni în această ţară, cu temperaturi care ating cu regularitate valori cuprinse între 45 şi 50 de grade Celsius, au anunţat marţi un martor şi autorităţile feroviare indiene, informează AFP. 

Cei patru pasageri s-au îmbarcat luni după-amiază la Agra, oraş emblematic din nordul ţării în care se află mausoleul Taj Mahal, şi se îndreptau spre Coimbatore, în sudul Indiei. Ei călătoreau în vagoane fără aer condiţionat, la cea mai ieftină clasă de transport. 'Atunci când trenul se apropia de Jhansi (la 200 de kilometri sud faţă de Agra, n.r.), am primit un apel din partea echipei de bord, potrivit căreia unul dintre pasageri îşi pierduse cunoştinţa', a declarat pentru AFP Ajit Kumar Singh, purtător de cuvânt al companiei naţionale feroviare din India.

'Am trimis imediat o echipă medicală în staţie, dar medicii au descoperit că trei dintre pasageri erau deja morţi', a adăugat el. O a patra victimă a murit la spital. 'Căldura pare să fi fost un factor', a precizat Ajit Kumar Singh. În miezul zilei, termometrul urcase până în jurul valorii de 47 de grade Celsius în acea regiune. Un pasager care făcea parte din acelaşi grup de călători a declarat pentru presa locală că valorile extreme de temperatură au transformat vagonul într-un 'cuptor'. 'La puţin timp după ce am plecat din Agra, căldura a devenit insuportabilă şi oamenii au început să se plângă din cauza unor probleme de respiraţie şi au spus că se simţeau rău', a declarat acel pasager, citat de postul de televiziune News18.

'Înainte să fi putut să obţinem ajutor medical, ei s-au prăbuşit la pământ', a dezvăluit martorul. Toţi cei patru pasageri decedaţi aveau vârste cuprinse între 70 şi 80 de ani, potrivit aceluiaşi post de televiziune. Considerate luni de vară în această ţară-subcontinent, mai şi iunie reprezintă cele mai sufocante perioade ale anului calendaristic în India. Căldura excesivă a copleşit în nordul Indiei, o ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, în această perioadă. Mercurul a urcat în termometre până la niveluri considerate insuportabile, aşa cum s-a întâmplat recent într-un oraş din Rajasthan, unde a fost înregistrată valoarea de 50,8 grade Celsius. Sosirea progresivă a musonului, prevăzută pentru începutul lunii iunie în sudul ţării şi pentru sfârşitul lunii iunie în nordul Indiei, va permite o scădere a temperaturilor şi aducerea precipitaţiilor atât de necesare pentru irigarea culturilor agricole, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel