Incidentul despre care presa a tăcut. Dragoș Hârjoabă: Această tragedie nu trebuia să se petreacă

 

Câteva evenimente din ultima perioadă mi-au reconfirmat faptul că trăim într-o țară de vis, în care realitatea nu este cea din teren, ci așa cum a spus distinsul domn iordache, ”Auzi!? Realitatea e aia care ți-o spun eu!” (nu, nu este greșeală, iordache a fost scris fără majusculă intenționat) Unul dintre ele a fost cel în care un mistreț a intrat în localitatea Strejnic, județul Prahova. După cum bine știm, cei care sunt cei mai bine pregătiți pentru a interveni în aceste situații nu sunt vânătorii, pentru că vânătorii sunt acei ucigași cu sânge rece care omoară de plăcere și nu știu nimic despre animalele sălbatice.

 

 

 

 

 

Cei mai bine pregătiți în acest domeniu sunt jandarmii. Mai nou, jandarmii sunt cei care au primit competență materială pentru a interveni în aceste situații. Cine le-a oferit această competență materială? Guvernul. Ce au făcut jandarmii în cazul acestui incident? Au făcut ce știu mai bine, au bătut porcul până acesta a murit. Pentru cei care nu au avut tangențe cu animalele sălbatice, vă aduc la cunoștință faptul că mistrețul este unul dintre cele mai rezistente animale de pe la noi, mult mai rezistent chiar decât ursul. Nu știu sigur dacă nu i-au dat și cu gaz în ochi dar nici acest aspect nu m-ar mai uimi. Ce m-a uimit legat de acest incident nu a fost faptul că distinșii domni au bătut cu bestialitate bietul animal, au bătut și gazat oameni care nu prezentau niciun pericol, ci faptul că presa care teoretic ar trebui să fie liberă a tăcut inteligent, lansând în spațiul virtual doar câteva articole scurte. De asemena m-a surprins faptul că toți comentatorii de pe margini care urlau din toți rărunchii la împușcarea ursului din Sibiu au muțit. Nimeni nu a fost deranjat. Toți acești minunați iubitori de animale care mai degrabă ar ucide vânătorii nu au avut nici o reacție. Cu alte cuvinte faptul că acel urs din Sibiu a primit un glonț care l-a ucis instant a fost o mare tragedie, dar faptul că un mistreț a luat bătaie cel puțin 30 minute (e o supoziție, poate fi și o oră) nu a mișcat pe nimeni. Am mai scris un articol pe tema falșilor ecologiști iubitori de animale care între doi hamburgeri și 5 aripioare picante își mai cumpără câte o poșetă din piele. Deci ipocriții mâncători de carne în particular și de fecale în mediul online nu s-au simțit deranjați deloc de această frumoasă ispravă a celor însărcinați să intervină în aceste incidente.

 

Al doilea eveniment care mi-a reconfirmat cele menționate la începutul articolului a fost dezbaterea dintre distinsa formatoare de opinii Olivia Ster și medicul Mihai Craiu. Am spus de nenumărate ori că noi românii putem vorbi despre cărți pe care nu le-am citit, filme pe care nu le-am văzut și studii pe care nu le avem și nici nu le-am făcut, citit, aprofundat, etc. Internetul e suficient pentru a ne trata, a nu ne vaccina, a ne forma opinii competente. Așa cum guvernul Cioloș s-a șters la fund cu studiile de zeci de ani ale cinegeticienilor și a dat celebra ordonanță, așa a făcut și Olivia Ster cu studiile de zeci de ani ale medicilor. Partea frumoasă aici este că dumneaei și-a luat palma peste botic în acea dezbatere, majoritatea celor ușor influențabili realizându-și prostia comună urmărind părerile celor neavizați.

 

 

 

 

Partea tristă este că o palmă mult mai dură de la viață nu au luat incompetenții din minister, ci au luat-o două fetițe de 9 și 12 ani, fetițe care de ieri sunt orfane. Tatăl lor, singurul părinte care le creștea de aproximativ 4 ani a fost ucis ieri de urs. Această palmă nu merita să o primească nimeni, nici măcar imbecilii care s-au lăsat influențați de sugativele wewefe, agentul verde, viața lupului prieten cu oaia și alte gunoaie similare.

 

Acestă tragedie nu trebuia să se petreacă! Indiferent cât de sensibili suntem la ideea vânătorii, aceste evenimente se petrec doar datorită faptului că oameni incompetenți iau decizii unde trebuie să se ocupe experții. Am spus anul trecut la dezbaterea din senat că este doar o chestiune de timp până  când ursul va ucide, am fost luat în râs. Imbecilii mi-au dedicat versuri la comentariile din presă iar iubitorii de Dumnezeu m-au blestemat. Le mulțumesc pentru toate. Acum vă rog să le dedicați versuri celor două fetițe orfane. Este și vina voastră!

 

Și chiar dacă vă fofilați și vă ascundeți după degete eu v-o spun din nou: toți suntem vinovați, eu că nu am făcut mai mult pentru a deschide mintea celor în măsură să schimbe această lege tâmpită, vânătorii pentru că nu s-au implicat și nu au ieșit în stradă, ong-urile pentru că au supt fonduri și donații pentru proiecte și studii făcute din birouri și pentru că spală pe mulți pe creier ca ei să pară îngeri și să primească noi donații, iar voi restul pentru că stați impasibili la tot ce se întâmplă! Și vina cea mai mare e la voi! Undeva în sufletul vostru trebuie să v-o asumați! Am să v-o reamintesc cu fiecare ocazie: sângele acelui bărbat de 35 ani și durerea acelor două fetițe rămase orfane mă mânjește și ne mânjește pe toți!

 

Între două grătare și un mic cu muștar puteți da drumul liniștiți la comentarii în versuri, pline de ură și tot așa. Din păcate nici acest articol și nici acele comentarii nu vor schimba nimic, inevitabilul s-a produs!