€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Incidente la Washington. Oameni duși la spitale: stop cardiac, fracturi multiple
Autor: Rodica Mitu

protest_sua_6_ianuarie_washington_agerpres_24440400 Proteste SUA
 

Pentagonul a activat toţi rezerviştii din Garda Naţională din District of Columbia, adică aproximativ 1.100 militari, pentru a încerca să pună capăt revoltei de la Capitoliul din Washington, unde sute de...

Poliţia avertizase că nu avea agenţi suficienţi pentru a-i ţine în frâu pe susţinătorii lui Donald Trump care au pătruns cu forţa în clădire şi au provocat evacuarea celor două camere ale Congresului SUA. Asaltul asupra Congresului s-a produs când ambele camere organizau o sesiune pentru a confirma victoria electorală a democratului Joe Biden în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie.

Manifestanţii au spart geamurile şi au deschis uşile cu forţa. Cel puţin o persoană a fost rănită de glonţ, o femeie care se află în stare gravă după ce a fost împuşcată în piept.

Nu este clar dacă sesiunea comună a Congresului SUA va fi reluată pentru a permite validarea victoriei lui Biden, a declarat o sursă familiară cu situaţia la CNN, adăugând că parlamentarii americani vor mai întâi ca situaţia să revină din nou sub control.

Cel puţin un ofiţer de poliţie a fost împroşcat cu spray cu piper şi dus la un spital din zonă, a declarat Douglas Buchanan, şef de comunicare pentru Serviciile de Pompieri şi pentru Medicina de Urgenţă din D.C. Buchanan a mai spus că alte persoane au fost tratate şi duse la spitale întreaga zi - cu probleme care au variat de la stop cardiac şi până la fracturi multiple.

Şeful Departamentului de Poliţie Metropolitană, Robert Contee, a declarat că cel puţin 13 oameni au fost arestaţi şi niciunul dintre ei nu provine din D.C. El a confirmat că mai mulţi poliţişti sunt trataţi pentru diverse răni şi a menţionat că autorităţile au confiscat câteva arme.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close