Începe examenul de bacalaureat 2023. Ministerul Educației transmite toate informațiile esențiale pentru elevi

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Sesiunea de examen național de bacalaureat din iunie - iulie 2023 va cuprinde probe scrise care se vor desfășura în perioada 26 - 29 iunie, într-un număr total de 464 de centre de examen.

 

Iată calendarul detaliat al probelor scrise:

Luni, 26 iunie: Limba și literatura română

Marți, 27 iunie: proba obligatorie a profilului (discipline precum Matematică și Istorie, în funcție de profil)Miercuri, 28 iunie: proba la alegere a profilului și specializării (există 10 discipline din care se poate alege în funcție de filieră, profil și specializare)Joi, 29 iunie: Limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale)

La această sesiune, s-au înscris peste 130.500 de candidați, inclusiv peste 16.000 de candidați din promoțiile anterioare.

Informații utile privind probele scrise

„Acces

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

Timp de lucru

Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Instrumente de lucru permise în sălile de examen

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.

Obiecte interzise

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

Afișarea rezultatelor/depunerea contestațiilor

Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Alte informații relevante

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6.

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale candidaților din județul Călărași vor fi evaluate digitalizat, în cadrul unui program-pilot derulat de Ministerul Educației. 

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație publică subiectele și baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video. 

În perioada alocată probelor scrise (26 - 29 iunie, între orele 8:00 - 16:00), Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de organizare.

Reamintim faptul că probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale au fost recunoscute/echivalate conform metodologiei aprobate prin ordinul de ministru nr. 4.438/12.06.2023”, a transmis Ministerul Educației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel