Incendiu violent la un service auto din Curtea de Argeș. Degajări mari de fum. Peste 1000 mp sunt afectați

Foto: Ziarul Profit
Foto: Ziarul Profit

Pompierii intervin la un incendiu puternic produs la un service auto. 

Un incendiu puternic a izbucnit la un service auto din municipiul Curtea de Argeș. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență cu forțe sporite la fața locului. 

Incendiu se manifestă cu degajare mare de fum, pe o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați. 

”Se intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajare mare de fum. Din informațiile preliminare ar fi afectată o suprafață de aproximativ 1000 mp și nu sunt victime”, au anunțat reprezentanții ISU Argeș. 

Polițiștii se află și ei la fața locului și fac cercetări. De asemenea, traficul este îngreunat pentru a se permite echipajelor de pompieri să intervină la fața locului. 

Cauza exactă a incendiului va fi stabilită după lichidarea acestuia și după ce pompierii vor verifica fiecare încăpere. 

Anexă gospodărească, cuprinsă de flăcări

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit seara trecută, în jurul orei 21:40, în satul Budești, comuna Cotești, după ce un apel la numărul unic 112, anunța că o anexă gospodărească este cuprinsă de flăcări.

Pompierii militari au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea incendiul ce a distrus, atât anexa pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunurile aflate în aceasta, cât și 10 m steri lemn de foc.

Cauza probabilă care a generat incendiul: scurtcircuit electric. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Intervenție dificilă a pompierilor și în județul Bistrița-Năsăud

Un incendiu  a avut loc ieri și la un saivan cu fân în localitatea Unirea. Intervenția pompierilor a durat aproximativ cinci ore și jumătate. În incendiu a ars saivanul pe o suprafață de aproximativ 300 mp. 

Intervenția promptă a pompierilor militari și a pompierilor voluntari din cadrul SVSU Bistrița, a făcut posibilă salvarea a 200 de ovine, 10 bovine și 50 de păsări. De asemenea s-a reușit protejarea altui saivan și a unei case aflate în apropiere. 

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilita ca fiind scurt circuit electric.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel