Un incendiu a izbucnit, luni, la un bloc de locuințe din orașul Huși.
Un incendiu a izbucnit, luni, 21 august 2023, la acoperișul unui bloc din municipiul Huși. Nu mai puțin de 27 de pompieri, cu trei autospeciale de stingere și două multifuncționale, au intevenit în această dimineață pentru stingerea focului. Peste 30 de oameni au fost evacuați, iar două au primit ajutor de la paramedici, având atacuri de panică, conform Monitorul de Vaslui
La fața locului s-au deplasat și două autospeciale cu platforme de lucru la înălțime, dar și autospeciale de la Detașamentele de pompieri Vaslui și Bârlad.
„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și există pericolul de propagare la izolația imobilului și la câteva apartamente de la etajul patru. Incendiul s-a extins extrem de repede din cauza numeroaselor materiale inflamabile depozitate în pod. Acum se acționează pentru limitarea incendiului”, au transmis pompierii.
Din bloc au fost evacuate 30 de persoane, iar șase persoane s-au autoevacuat.
Pentru alte două persoane, paramedicii au acordat prim-ajutor în ambulanța SMURD, acestea suferind atacuri de panică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu