Incendiu Notre-Dame, poluare. Peste 160 de copii, depistaţi cu niveluri ridicate de plumb în sânge

Andrei Itu / 06 aug 2019 / 21:55 Salveaza PDF Comentarii
Incendiu-Catedrala-Notre-Dame
Descriere foto: Incendiu-Catedrala-Notre-Dame

Numărul copiilor depistaţi la controlul nivelului de plumb în sânge după poluarea provocată de incendiul la catedrala Notre-Dame din Paris s-a dublat în luna iulie şi se ridică la peste 160, potrivit unui bilanţ oficial publicat marţi şi citat de AFP.

În timpul incendiului care a devastat catedrala Notre-Dame în 15 aprilie, mai multe sute tone de plumb conţinute în fleşa octogonală în formă de 'săgeată' şi în acoperiş s-au topit şi o parte din acest metal toxic s-a răspândit sub formă de particule. Printre noii copii testaţi, şase se situează în 'pragul de vigilenţă' (25 până la 50 de micrograme de plumb pe litru de sânge) şi unul depăşeşte pragul de declarare obligatorie a saturnismului (50), fără să se poată atribui cu certitudine poluării provocate de incendiu.

Acest copil este şcolarizat în învăţământul primar, într-un grup scolar parizian, închis la sfârşitul lunii iulie din cauza unei concentraţii de plumb în zona şcolii. În acest stadiu, nu este posibil să se spună cu certitudine că depăşirea pragului de 50 ľg/L la acest copil este legată de incendiul din catedrală. 'Există poate alte cauze, şi sora acestui copil, încadrată în grădiniţa din aceeaşi şcoală, are concentraţia sub 25', a explicat pentru AFP directorul general al Agenţiei regionale pentru sănătate din Ile-de-France, regiunea pariziană, Aurelien Rousseau, a cărui agenţie a publicat acest bilanţ.

În afară de acest copil şi sora lui, alţi 162 de copii au fost depistaţi cu conţinut ridicat de plumb în sânge la data de 31 iulie. Printre cei 82 de copii, care l-au avut înainte de 30 iunie, se ştia deja că 10 prezentau o rată de plumb în sânge - plombemie - cuprinsă în 'pragul de vigilenţă' şi că unul depăşea 50 ľg/L. În total, 145 se situează sub 'pragul de vigilenţă'. Potrivit primăriei Parisului, 15 creşe şi şcoli situate în vecinătatea imediată sau mai depărtată a celebrei catedrale sunt vizate de măsuri de profilaxie extreme.

Vezi și Catedrala Notre Dame INCENDIU. Dan Ciachir: Semn divin, dar și avertisment pentru francezi - video


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26