Incendiu la un magazin din Vaslui. Risc de explozie din cauza unor butelii

Un incendiu violent a izbucnit la un magazin din Vaslui.

Pompierii  au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din județul Vaslui, transmite Agerpres. În apropierea acestuia erau depozitate mai multe butelii GPL și exista riscul producerii unei explozii. Pentru că incendiul era puternic exista riscul ca focul să se răspândească la o locuință din apropiere. Valoarea estimată a bunurilor distruse se ridică la 40.000 de lei.

"Nu au fost victime. Au ars aproximativ 70 de metri pătraţi de acoperiş, 45 de metri pătraţi de planşeu, patru combine frigorifice, trei geamuri şi o uşă tip termopan, un dozator de bere, un tablou electric şi o casă de marcat, mobilierul din incinta magazinului, diverse produse alimentare şi nealimentare în valoare de aproximativ 10.000 lei şi mai multe documente ale societăţii. Au fost salvate locuinţa şi anexa gospodărească aflate în apropiere, precum şi toate buteliile încărcate cu GPL.", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la un conductor electric deteriorat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel