Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în gara Slatina Timiş. Pasagerii au fost evacuați

Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în gara Slatina Timiş. Pasagerii au fost evacuați
Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în gara Slatina Timiş. Pasagerii au fost evacuați

Un incendiu a izbucnit luni dimineaţa la locomotiva electrică a unui tren de călători care circula pe ruta Orşova-Caransebeş, cei 50 de călători care se aflau în cele două vagoane ale garniturii fiind evacuaţi fără probleme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin. 

Incendiul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Detaşamentul Caransebeş, cu două autospeciale pentru stingerea focului şi o ambulanţă SMURD. 'Călătorii au fost evacuaţi. Din fericire, nu au fost înregistrate probleme medicale.

Incendiul a fost stins după aproximativ o oră de la primirea apelului de urgenţă', a precizat sursa citată. Din gara Caransebeş a fost trimisă o altă locomotivă pentru a efectua manevrele necesare degajării căii ferate şi pentru transportul vagoanelor cu persoane până la destinaţie.

Vezi și - Cea mai mare controversă de Ziua Națională a României. CFR nu e doar în faliment economic, ci și moral

Un simbol istoric va găzdui o petrecere cu șpriț și lăutari. Vorbim despre Trenul Regal care a fost închiriat pentru o petrecere numită „Spriț și lăutari”, chiar de Ziua Națională a României.

Biletul nu a fost deloc ieftin, mai precis 500 de euro de persoană. S-au vândut 80 de bilete. Casa Regală vede petrecerea ca pe o „blasfemie”. 

Decizia de a face petrecere cu lăutari în Trenul Regal a deranjat, pe bună dreptate, Casa Regală.

„Cu Trenul Regal au călătorit patru generații ale familiei regale. Începând cu 2008, au fost 14 călătorii care au avut legătură cu familia regală. Trenul a condus pe Regele Mihai I și pe Regina-mamă Elena în exil, în zilele de 3-6 ianuarie 1948.Același tren l-a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai la 15 decembrie 2017. Ceea ce se întâmplă acum, o călătorie în scop comercial, reprezintă aproape o blasfemie. Trenul Regal îl considerăm un loc sacru, după ce l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum”, a reacționat directorul Administrației Proprietăților Regale, Ion Tucă.

Val Vâlcu: CFR nu este doar în faliment economic, ci și în faliment moral

Concluzia pe acest subiect a fost trasă de ziaristul Val Vâlcu.

„CFR nu este doar în faliment economic, ci și în faliment moral”, a zis jurnalistul Val Vâlcu la B1 TV, în emisiunea Laurei Chiriac.

Mai multe detalii despre eveniment:

Trenul Regal a fost închiriat pentru o petrecere numită „Spriț și lăutari”, chiar de 1 Decembrie. Un bilet a costat 500 de euro și în pachet a intrat o călătorie cu trenul București – Sinaia și retur, o degustare de vinuri, mâncare și muzică lăutărească. Toate cele 80 de bilete pentru acest eveniment au fost deja vândute.

Potrivit paginii de promovare a evenimentului, „De ziua națională a României, petrecem la rang de artă. O incursiune în timp cu Trenul Regal, pe ruta București-Sinaia, ce va aminti de zaiafeturile de odinioară”. Pe afiş apar inclusiv Regele Ferdinand şi Regina Maria.

VEZI ȘI: Joi este 1 Decembrie, Ziua Națională a României

Peste 1.500 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Administrația Națională a Penitenciarelor, precum şi aproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti.

La Parada militară vor defila și aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detașamente din  Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, precum și militari reprezentând țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României și aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania și Statele Unite ale Americii.

La începutul ceremoniei se va intona Imnul Național al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către Președintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, și de păstrarea unui moment de reculegere.

Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii în unele garnizoane în care sunt dislocate unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare.

De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel