Incendiu la Drăgășani. Populația, avertizată prin Ro-Alert pe o rază de 5 km

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Degajări mari de fum toxic la incendiul de la Drăgăşani. Cetăţenii au fost avertizaţi prin Ro-Alert să evite zona.

Cetăţenii care locuiesc în apropierea depozitului de anvelope din Drăgăşani, unde a izbucnit un incendiu sâmbătă dimineaţa, au fost din nou avertizaţi luni, printr-un mesaj Ro-Alert, să se protejeze împotriva fumului degajat, acesta fiind toxic, au anunţat pompierii vâlceni.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, în zonă sunt intensificări ale vântului care au determinat împrăştierea fumului pe o rază de circa 5 kilometri.

Pompierii militari intervin de aproape 48 de ore pentru singerea flăcărilor izbucnite în două anexe, cu o suprafaţă de circa 80 mp, în care se aflau depozitate peste 200 de tone de cauciuc, scrie Agerpres.

"Se intervine în continuare, până la primele ore ale dimineţii (luni n.r.) reuşindu-se relocarea şi stingerea a circa 50% din cantitatea de cauciuc afectată. Din cauza intensificării vântului, au reapărut degajări de fum şi s-a reimpus avertizarea populaţiei prin intermediul aplicaţiei Ro-Alert. Se intervine în continuare cu şase autospeciale de stingere şi două utilaje pentru relocarea şi stingerea întregii cantităţi de deşeuri de cauciuc afectate", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Cetăţenii din zonă au fost alertaţi prin Ro-Alert şi sfătuiţi să evite să se apropie de incendiu şi să se protejeze împotriva fumului degajat şi sâmbătă, când a fost anunţat evenimentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel