Incendiu la cel mai mare mall din Capitală. Mii de oameni, evacuați de urgență. UPDATE: De la ce a pornit focul - FOTO / VIDEO

Este incendiu la mall-ul Afi Palace Cotroceni din Capitală.

UPDATE 6:

O persoană cu simptome specifice unui atac de panică a fost asistată medical de echipajele de la fața locului și transportată la spital. La interior a fost doar degajare de fum, fără a se propaga incendiul, precizează ISU.

UPDATE 5:

"Incendiul este localizat, se lucrează la lichidarea ultimelor focare și degajarea fumului din încăperi. Se redimensionează dispozitivul de stingere. La locul intervenției rămân 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și 3 echipaje SMURD.

La momentul sosirii echipajelor de intervenție, aproximativ 1000 de persoane se aflau în exteriorul mall-ului. Alte aproximativ 1300 de persoane (500 angajați) s-au autoevacuat. Au ars mai multe panouri fotovoltaice și izolație la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 90 de mp", anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.

UPDATE 4:

Persoana ce se afla blocată în lift ca urmare a evenimentului, a fost evacuată de către echipajele de pompieri, transmite ISU.

UPDATE 3:

O persoană a rămas blocată în lift. Pompierii intervin pentru evacuarea acesteia. Ceilalți oameni din mall au fost deja evacuați.

UPDATE 2:

Potrivit noilor informații transmite de ISU, pompierii au observat degajări de fum la nivelul unor săli din cadrul cinematografului. Se acționează cu un dispozitiv de intervenție de la interior.

"În momentul de față, se observă degajări de fum la nivelul unor săli din cadrul cinematografului. Acționăm cu dispozitiv de intervenție de la interior. Lucrăm în cooperare cu forțele de ordine pentru fluidizarea traficului la ieșirea din parcarea mall-ului pentru persoanele care se evacuează cu autovehiculele", transmite ISU.

Sursa foto: Facebook Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

UPDATE 1:

"În momentul de față degajările de fum la nivelul terasei s-au redus considerabil. Lucrăm în continuare pentru localizarea incendiului și degajarea fumului din interiorul mall-ului. Pân în momentul de față nu sunt persoane rănite", transmite ISU.

Sursa foto: Facebook Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Știrea inițială:

Un incendiu a izbucnit pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni, situat în Sectorul 6 al Capitalei. Pompierii intervin chiar în aceste momente. Salvatorii acționează pentru evacuarea tuturor persoanelor aflate în incinta centrului comercial.

"Intervenim pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6, București. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la nivelul acoperișului de tip terasă.

Salvatorii intervin în forță



Până în momentul de față nu avem informații cu privire la victime. Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate: 10 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de stingere cu azot și 5 echipaje SMURD.

Din informațiile preliminare, incendiul se manifesta la acoperiș, deasupra unui etaj tehnic, în zona centrală a acestui mall. Se acționează pentru evacuarea persoanelor din mall, prin echipele de căutare - salvare constituite la interior. De asemenea, a fost realizat dispozitiv de intervenție în exterior", transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Sursa foto: ISU

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel