Incendiu de vegetație într-o gospodărie din Hunedoara. Un bărbat s-a ales cu arsuri grave

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Un bărbat din Hunedoara s-a ales cu arsuri o mare parte din corp în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetație din propria curte.

Un bărbat de 63 de ani a suferit multiple arsuri în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetație uscată care se manifesta în curtea unei gospodării din satul hunedorean Sulighete, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. 

”În această dimineață, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină  la un incendiu de vegetație uscată, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 3 metri pătrați în curtea unei gospodării din satul Sulighete, comuna Șoimuș”, potrivit informării ISU Hunedoara.

Astfel, la fața locului, echipajele de intervenție, care s-au deplasat cu o autospecială de stingere și cu o ambulanță SMURD, au constatat că incendiul nu se manifesta cu flacără deschisă, dar resturile de vegetație încă fumegau. 

”Pompierii au acționat pentru lichidarea focarului și eliminarea oricărui risc de reaprindere a focului.

Proprietarul, un bărbat în vârstă de 63 de ani, a suferit arsuri pe o suprafață mare a corpului. După acordarea primului ajutor, victima a fost transportată la UPU Deva, conștientă și cooperantă”, au mai transmis reprezentanții ISU Hunedoara.

”Cel mai probabil a vrut să stingă singur focul. Cercetările privind desfășurarea evenimentelor vor fi preluate de alte instituții”, au precizat cei de la ISU Hunedoara.

Ce amenzi riscați dacă ardeți vegetația

Reprezentanții IGSU au reamintit care sunt sancțiunile pe care le riscă persoanele fizice, dar și cele juridice dacă dau foc vegetației uscate. 

”Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancționator distinct este stabilit pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Trebuie să rețineți că au fost situații când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acțiunea vântului, s-au înregistrat victime. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, ca urmare a scăderii vizibilității pe drumurile publice, din cauza fumului dens.

De asemenea, nu este lipsit de importanță efortul depus de pompieri pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenția în alte situații în care cetățenii se află în pericol”, se arată într-un comunicat al IGSU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel