Incendiu de vegetaţie în Grecia. Un orăşel de lângă Atena, evacuat

Florin Răvdan / 13 sep 2019 / 16:30 Salveaza PDF Comentarii
Incendiu - imagine simbol
Descriere foto: Incendiu - imagine simbol

Un nou incendiu de vegetaţie a izbucnit în Grecia, iar locuitorii unui orăşel de lângă Atena au fost evacuaţi de pompieri. Casele oamenilor sunt în pericol. 

Două autospeciale de pompieri, patru elicoptere şi 25 de pompieri au fost mobilizați în zonă pentru a combate incendiul, deși eforturile lor sunt împiedicate de vânturile puternice. Mai multe forțe li s-au alăturat în timpul zilei, în timp ce o porțiune a autostrăzii Atena-Sounio a fost închisă traficului, scrie Mediafax. 

„Vântul este foarte, foarte puternic, iar focul ameninţă zonele rezidențiale. Vă rugăm să ne ajutați să evacuăm zona”, a declarat primarul Petros Filippou pentru Skai TV.

Rapoartele inițiale sugerau că incendiul s-a produs în orașul vecin, Saronida. Acesta este al patrulea incendiu de vegetaţie care a izbucnit încă de vineri dimineață, pe fondul vânturilor puternice și din cauza secetei.

Un alt incendiu care a afectat oraşul Maraton, situat la nord-est de Atena, a fost controlat, în timp ce eforturile de combatere a incendiilor continuă în Hania, Creta și pe insula Chios.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27