INCENDIU CLUB COLECTIV. De la ce ar fi pornit tragedia

Potrivit unor martori, incendiul  de vineri seară ar fi fost  provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan, a relatat un martor pentru Mediafax.

Potrivit celor aflaţi la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele peste  250 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creând o busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, şi cea de-a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator.

Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta ieşind în valuri pe uşa de la intrare.

[citeste si]

Potrivit acestora, incendiul a izbucnit în jurul orelor 22.15 - 22.20, iar primele ambulanţe au sosit după circa un sfert de oră. La faţa locului au venit ulterior zeci de ambulanţe, unii dintre răniţi fiind preluaţi şi duşi la mai multe spitale din Bucureşti. Unora dintre cei răniţi li s-a acordat primul ajutor pe caldarâm. Intervenţia a fost îngreunată de accesul dificil al ambulanţelor în curtea clubului.

Raed Arafat a declarat, sâmbătă dimineața, că incendiul a dost anunțat prin  numărul de urgență 112 la orele 22,32, iar mașinile de intervenție au sosit la orele 22,43.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel