Încă un Guvern în criză: Premierul Italiei și-a anunțat demisia. Chirieac - Ciuvică, replici tăioase. ”Am voie să nu vreau să fie 19 grade aici?”

Premierul Italiei, Mario Draghi, şi-a anunţat demisia joi seară. Analistul politic Bogdan Chirieac afirmă că este efectul sancţiunilor economice impuse Rusiei, dar atrage atenţia că alte soluţii nu există. Acesta a avut şi un schimb aprins de replici cu Victor Ciutacu. 

Guvernul de coaliţie al premierului italian Mario Draghi a fost zguduit marţi de noi tulburări după ce cel mai mare partid din Parlament s-a divizat, iar ministrul de Externe a iniţiat un grup separatist, scrie Mediafax.

Până la 60 de foşti parlamentari ai partidului Cinci Stele s-au înscris deja în noul grup al lui Di Maio, "Împreună pentru viitor", potrivit presei. "Astăzi, eu şi mulţi alţii... părăsim Mişcarea Cinci Stele", a anunţat ministrul de Externe în cadrul unei conferinţe de presă. "Părăsim ceea ce mâine nu va mai fi prima forţă politică din Parlament".

Fostul șef al Băncii Centrale Europene a condus un Guvern de unitate din februarie 2021, potrivit BBC.

Într-o declarație, el a spus că pactul de încredere care a susținut Guvernul de unitate a dispărut. ”Îmi voi preda demisia Președintelui Republicii în această seară”, a spus Mario Draghi. 

Preşedintele italian, însă, a respins demisia lui Draghi. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Chirieac şi Ciutacu, replici tăioase

 

Iată mai jos dialogul dintre jurnalistul Victor Ciutacu şi analistul politic Bogdan Chirieac cu privire la sancţiunile impuse Rusiei, dar şi modul în care ele afectează Uniunea Europeană, în contextul demisiei lui Mario Draghi. 

"Pe de o parte, văd un bătrân bolnav, incurabil, măcinat de cinci cancere pe săptămână, trădat de generali...", a început Victor Ciutacu. 

"Şi mai face câte o nenorocire, mai omoară nişte oameni, şi câştigă 2 km pe zi", a replicat Bogdan Chirieac. 

"Şi pe de altă parte, văd că toţi liderii sau cei mai mulţi lideri europeni care au sărit la gâtul lui Putin, demisionează unul după altul. De ce o fac, de ruşine, de mila omului bătrân, bolnav şi neputincios?", a întrebat Ciutacu, legat de demisia lui Mario Draghi. 

"Sancţiunile pe care UE le-a impus Rusiei au consecinţe şi asupra UE", a mai spus analistul politic. 

Victor Ciutacu: Şi nu le-a trecut prin cap, înainte să se apuce să aplice sancţiuni, că s-ar putea să îşi bage toţi ţările în faliment?

Bogdan Chirieac: La nivel înalt, şi nu doar, că şi noi am fost de acord, la barbaria cu care a fost atacată o ţară, Ucraina, care nu a provocat un conflict cu Rusia, Europa a spus să stabilim nişte valori. Îl şubrezim pe Putin. Operaţiunea nu a reuşit, pentru că Putin şi-a exportat gazul în China şi India. Inclusiv scăderea economică a Rusiei, pe care noi o speram catastrofală, este de maximum 3,5 % conform JP Morgan. Dar Europa procedează corect! 

Victor Ciutacu: Domnule Chirieac, mă scuzaţi. Am voie să nu vreau să fie 19 grade aici? (n.r. cu referire la măsurile anunţate pentru iarnă, conform cărora, din cauza problemelor din sectorul energetic, ar urma ca temperatura din case şi instituţii să nu fie mai mare de 19 grade Celsius)

Bogdan Chirieac: Să spunem telespectatorilor că Mario Draghi a prezentat acum 48 de ore un program pentru toamnă şi în care despre asta era vorba. Magazinele şi restaurantele se închideau la ora 23:00, temperatura în casele italienilor nu depăşeşte 19 grade la iarnă, fiindcă altfel nu există resursă energetică. Şi Germania e în aceeaşi situaţie. 

Victor Ciutacu: Da, şi pe domnul Scholz îl aleargă ăia cu demisia pe scări. (...)

Bogdan Chirieac: Şi ce ai vrea să facem? Să luăm gaz de la Putin? I-a dat UE de când a început războiul un miliard de euro pe zi...

Victor Ciutacu: Da. Foarte bine. Să îi dea în continuare! 

Bogdan Chirieac: Ca să omoare oameni...

Victor Ciutacu: Ca să nu ne fie frig în case. Şi să nu plătim ca apucaţii. 

Bogdan Chirieac: Dar nu ţi-e frig în casă, dar în acelaşi timp spui că ţi-e frică să nu îţi pice racheta lui Putin în cap. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel