Încă un accident pe DN2 - E 85: Cinci persoane, printre care un copil, rănite/ Ce a trăit Titi Aur când a condus legal pe acest drum

foto Facebook
foto Facebook

Pe DN - E85 s-a produs încă un accident. 

Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de marţi spre miercuri, pe DN2 - E85, în localitatea Nicolae Bălcescu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

”Două dintre acestea, aflate în acelaşi autoturism, au fost încarcerate. Forţele de intervenţie au acţionat pentru extragerea acestora, cu ajutorul accesoriilor din dotare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

Victimele au fost preluate de ambulanţe şi de autospeciala transport victime multiple a ISU, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău. Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Comentând rezultatele unui sondaj, Titi Aur ne-a spus, în emisiunea ”DC Conducem” cu Florin Răvdan, ce a pățit când a mers legal pe drumul numit Drumul Morții. Aici e o singură bandă pe sens, dar și un acostament ceva mai lat, de jumătate de bandă, ceea ce determină șoferii nu doar să formeze două benzi din una jumate, dar și să meargă cu viteză. I se spune ”drumul morții” pentru că e plin de cruci, în urma accidentelor mortale. Într-un timp, se spunea că are mai multe cruci decât borne. 

Citește continuarea aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel