Încă o demisie la Academia de Poliţie. Rectorul Adrian Iacob a plecat din instituţie

Adrian iacob, rectorul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza
Adrian iacob, rectorul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog, a anunțat, vineri, că a demisionat din funcție și rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, ca urmare a solicitării ministrului Carmen Dan, în urma dosarului privind amenințarea jurnalistei Emilia Șercan. Tot vineri a demisionat și prorectorul aceleiaşi instituţii, Petrică-Mihail Marcoci.

Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, a declarat că rectorul și prorectorul Academiei de Poliție și-au dat demisia, vineri, după ce ministrul Carmen Dan le-a solicitat-o. Cei doi au fost puși, de DNA, sub control judiciar în dosarul privind amenințarea unui jurnalist.

„Ca urmare a solicitării ministrului, atât rectorul cât și prorectorul Academiei de Poliție și-au dat demisia. Vorbim de doi oameni care ocupau funcții de conducere în cea mai importantă instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, o instituție care pregătește viitori ofițeri, viitori lideri ai structurilor MAI. Toți acești tineri au venit la Academia de Poliție având în vedere reputația impecabilă a Academiei de Poliție. Au venit cu mare așteptări crezând că aici vor găsi doar oameni cu principii, oameni de la care să învețe și care să le fie exemple atât în viață cât și în carieră. Avem o mare responsabilitate față de acești tineri și mai ales profesorii care le sunt sau ar trebui să le fie mentori nu trebuie să uite niciodată că faptele lor au consecințe și nu creează prejudicii de imagine doar instituției ci dezamăgesc niște copii”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, conform Mediafax.

MAI a anunțat, inițial, că ministrul Carmen Dan solicită demisia lui Adrian Iacob și Mihail Marcoci, rectorul, respectiv prorectorul Academiei de Poliție, luând act de controlul judiciar sub care au fost plasați cei doi în dosarul privind amenințarea Emiliei Șercan.

Comanda Academiei de Poliție va fi asigurată, până la împuternicirea unui nou rector și a unui nou prorector, de către prorectorul Veronica Stoica.

Acuzaţii grave

Cei doi sunt acuzați de instigare la șantaj, procurorii subliniind că ar fi convins un ofițer de poliție din subordine să îi trimită mesaje de amenințare jurnalistei, pentru a înceta ancheta despre suspiciunea privind diplomele lor de doctorat. Procurorii DNA au dispus, în urmă cu câteva săptămâni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi l-au plasat sub control judiciar în luna aprilie pe ofiţerul de la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Gheorghe Adrian Bărbulescu, cel care ar fi ameninţat-o pe jurnalista Emilia Şercan.

Potrivit ordonanţei procurorilor, în data de 15 aprilie, ofiţerul de la Academia de Poliţie ar fi transmis jurnalistei, pe numărul personal, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul şcolii doctorale a Academiei de Poliţie A.I. Cuza au obţinut titlul de doctor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel