În urmă cu 15.000 de ani, vânătorii-culegători din Africa de Nord au trecut la o dietă preponderent bazată pe plante - Studiu

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Află mai multe despre studiul care a descoperit trecerea făcută de vânătorii-culegători din Africa de Nord.

Potrivit unui studiu, vânătorii-culegători din Africa de Nord au făcut trecerea la o dietă preponderent bazată pe plante în urmă cu 15.000 de ani. Acest lucru s-a întâlmplat cu câteva mii de ani înainte de apariţia agriculturii.

Această descoperire contribuie la înțelegerea tranziției grupurilor umane din Paleolitic către sistemul agro-pastoral, într-o perioadă lungă și încă puțin înțeleasă.

Abdeljalil Bouzouggar, directorul Institutului Naţional de Ştiinţe Arheologice şi Patrimoniu (Insap) din Rabat, capitala Marocului, coautor al studiului, a declarat că demonstrează că ”noile moduri de viaţă apărute în Neolitic sunt mai mult rezultatul unei filiaţii decât al unei rupturi”.

”Este un fapt general acceptat că vânătorii-culegători consumau cantităţi mari de carne până la apariţia agriculturii şi că abia atunci au început să exploateze resursele vegetale”, a explicat Zineb Moubtahij, autorul principal al studiului publicat în Nature Ecology & Evolution.

Analiza mormintelor preistorice din Maroc sugerează însă un scenariu complet diferit pentru vânătorii-culegători din aşa-numita cultură iberomaurusiană, care s-a dezvoltat în zona în care se află în prezent Magreb în urmă cu între 10.000 şi 25.000 de ani.

Una dintre aceste comunităţi ocupa în urmă cu 15.000 - 13.000 de ani peştera Grotte des Pigeons - Taforalt - din nord-estul Marocului, ”unul dintre cele mai vechi cimitire din Africa”, după cum a explicat Zineb Moubtahij, doctorand în arheologie la Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică (CNRS) din Franţa, care şi-a desfăşurat cercetările la Institutul Max Planck din Germania.

ADN fosil din Africa

Cercetătorul Abdeljalil Bouzouggar a spus că săpăturile, începute la sfârșitul anilor 1940, din acest sit cu mai multe niveluri arheologice au scos la lumină ”ornamente din scoici cu o vechime de 82.000 de ani, unul dintre cele mai vechi cranii trepanate și cel mai vechi ADN fosil din Africa”.

A fost descoperit, de asemenea, un mormânt care conţine rămăşiţe umane, datat în urmă cu 15.077 şi 13.892 de ani.

În 2014, un studiu efectuat asupra dinţilor găsiţi în mormânt a scos la iveală dovezi ale prezenţei cariilor.

”O patologie care se dezvoltă în cazul unei diete bogate în carbohidraţi, caracteristică populaţiilor din Neolitic”, a subliniat profesorul specialist în preistorie.

Oamenii de ştiinţă au fost intrigați de descoperire deoarece presupune un stil de viaţă asemănător cu cel al grupurilor agro-pastorale sedentare, ale căror prime urme în Africa de Nord au apărut cu doar aproximativ 7.600 de ani în urmă.

Cercetătorii au analizat dinţii a şapte indivizi pentru a afla ce mâncau. Aceștia s-au folosit de o metodă nouă de studiere a izotopilor, inclusiv cei ai zincului, un metal ingerat din hrană şi ale cărui urme rămân în smalţul dentar.

Această tehnică permite o ”estimare a consumului de carne şi resurse vegetale”, a precizat Zineb Moubtahij.

Rezultatele au fost comparate ulterior de cercetători cu cu rămăşiţele de canide, exclusiv carnivore, găsite la faţa locului. S-a concluzionat că această comunitate avea o dietă predominant bazată pe plante.

Analiza dinţilor şi a osemintelor de copii a relevat, de asemenea, înţărcarea pe bază de proteine animale, înainte de vârsta de un an, o vârstă deosebit de precoce pentru vânători-culegători.

Schimbare în mediul înconjurător

Alimentaţia acestei populaţii consta din fasole, linte şi ovăz sălbatic şi ghinde de stejar, resturi din acestea fiind găsite în peşteră - în cantităţi mai mici comparativ cu oasele de animale, deoarece se conservă mai puţin bine.

Resursele vegetale culese erau preparate. Autorul principal al studiului, Zineb Moubtahij, a spus: ”Când sunt gătite, ghindele devin făinoase şi se lipesc de dinţi, ceea ce poate provoca carii”.

Un alt indiciu al unui nou mod de viaţă: prezenţa urmelor de iarbă alfa, o plantă necomestibilă utilizată şi în prezent la fabricarea coşurilor, ceea ce sugerează faptul că aceasta era folosită la transportul şi depozitarea alimentelor, a adăugat Bouzouggar, conform agenției AFP, citată de Agerpres.

Cercetătorii și-au imaginat o populaţie semi-sedentară care îşi petrecea mare parte a timpului în peștera Grotte des Pigeons. Aceasta şi-ar fi transformat alimentaţia pentru a se adapta la o schimbare survenită în mediul înconjurător.

În studiu este avansată impoteza unei reduceri a efectivelor în rândul faunei locale, în special a oilor cu coamă intens exploatate. Acest lucru ar fi condus la creșterea consumului de plante cu mai bine de 7.000 de ani înainte de domesticirea unor specii de plante şi de animale.

O astfel de schimbare timpurie a alimentaţiei a fost observată anterior în rândul vânătorilor-culegători din cultura Natufi din Orientul Apropiat, acolo unde a început Neoliticul, o populaţie apropiată de iberomaurusieni din punct de vedere genetic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel