Guvernul va finanţa 36 de publicaţii culturale, printre care România literară, Revista 22, Luceafărul, Convorbiri literare, Muzica, Teatrul azi şi Contemporanul, cu o sumă totală de 1,34 milioane de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.
În mod concret, proiectul de Hotărâre prevede suplimentarea bugetelor Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Academiei Române, Consiliului Judeţean Mureş şi Consiliului Judeţean Sibiu, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011, în vederea susţinerii editării publicaţiilor culturale.
Potrivit proiectului de HG, "este necesară asigurarea fondurilor pentru promovarea valorilor socio-culturale prin intermediul publicaţiilor din domeniul culturii scrise". De asemenea, prin acest proiect se vizează "evidenţierea şi punerea în valoare a creaţiilor literare, prin accentuarea diversităţii conţinuturilor şi expresiilor artistice, precum şi creşterea accesului la cultură, potrivit dispoziţiilor constituţionale".
Proiectul prevede suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul "Cultură, recreere şi religie", cu suma de 1.140.000 de lei, pentru susţinerea editării unor publicaţii culturale, editate de către uniunile de creaţie.
Finanţarea se acordă pe bază de contracte încheiate între Ministerul Culturii şi uniunile de creatori beneficiare sau, după caz, pe bază de contracte încheiate între minister şi beneficiari.
Totodată, proiectul de HG prevede şi suplimentarea bugetelor Consiliului Judeţean Mureş, cu suma de 100.000 de lei, pentru finanţarea editării revistelor culturale Vatra şi Lato, cu 50.000 de lei fiecare, şi Consiliului Judeţean Sibiu, cu suma de 50.000 de lei, pentru finanţarea editării revistei culturale Transilvania.
De asemenea, prin acest proiect de HG se suplimentează bugetul Academiei Române cu suma de 50.000 de lei pentru finanţarea următoarelor publicaţii culturale: Arheologia Moldovei, Revue des etudes sud-est europeennes, Anuarul Institutului de Istorie "George Bariţ", Materiale şi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu