Un cititor DCNews ne-a trimis un video realizat în mijlocul zilei. Filmarea arată cum este aprovizionată o măcelărie din Capitală.
Transportul nu se face, așa cum ne-am aștepta sau cel puțin ne-am dori, cu un ”container sau mijloc de transport care asigură o temperatură între 0oC şi +4oC” așa cum scrie în lege, ci cu o mașină personală, în portbagaj. Persoana care ne-a trimis filmarea a afirmat că inclusiv pe timpul verii, când sunt peste 40 de grade Celsius, carnea este transportată la respectiva măcelărie direct din portbagaj.
Iată filmarea:
Cazul nu este singular. Printr-o simplă căutare pe Google, veți observa că sunt mai multe imagini din țară care surprind această metodă de transport.
Iată ce prevedere legea:
”Animalele tăiate şi sângerate sunt transportate cât de repede posibil după tăiere la un abator autorizat, în conformitate cu prezenta normă sanitară veterinară şi în condiţii de igienă corespunzătoare. Atunci când animalele tăiate nu pot fi aduse într-o oră la un astfel de abator, acestea trebuie să fie transportate într-un container sau mijloc de transport care asigură o temperatură între 0oC şi +4oC. Dacă eviscerarea nu a fost efectuată la momentul tăierii, aceasta poate fi efectuată în maximum trei ore după tăiere; dacă eviscerarea este efectuată pe loc, viscerele trebuie să fie trimise la abator cu carcasa”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News