Ilie Năstase, scrisoare deschisă semnată de Vizer: Pe cei care au uitat, îi întreb doar atât

Rodica Mitu / 05 iun 2018 / 13:44 Salveaza PDF Comentarii

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, a transmis, prin intermediul unei scrisori deschise, un mesaj de solidarizare cu Ilie Năstase, căruia i-au fost întocmite recent două dosare penale. 

"Un campion rămâne campion

Dragi prieteni, am asistat în ultima perioadă la un „preaplin" mediatic în jurul lui Ilie Năstase. Nu vreau să comentez aici conduite şi atitudini - potrivite sau nu - față de autorităţi și invers, nici să discut interpretări, trunchieri şi exagerări izvorâte din ultimele evenimente, care fac mai degrabă deliciul presei. Vreau mai degrabă să subliniez că și campionii sunt oameni și, deci, sunt şi ei supuşi greşelii.

Cred, însă, că oamenii mari nu trebuie judecaţi pentru fapte mărunte, ci pentru lucrurile importante, memorabile, pe care le lasă în urma lor. Pentru izbânzile esenţiale pe care le-au avut în carieră, pentru măiestria cu care adesea au înfruntat soarta şi au întors destinul, pentru faima pe care şi-au adus-o nu numai lor, ci şi naţiei cărora le aparţin, pentru bucuriile şi speranţele pe care le-au sădit, în perioade când societatea trecea prin momente dificile, în inimile a milioane de oameni, admiratori şi fani.

Ilie Năstase este, fără îndoială, un asemenea furnizor de bucurie. Pe cei care au uitat asta îi întreb doar atât: cât de departe se simt de titlul de numărul unu mondial în domeniul în care profesează? Ilie a fost numărul unu mondial, şi nu o dată. Şi este, dincolo de performerul din sport sau de „rebelul" din ziare, un om bun, cu suflet mare, cu sensibilităţi şi calităţi de care am avut ocazia să mă conving personal.

Prețul să fie unul just

Fiecare om trebuie să plătească pentru greşelile lui, dar preţul trebuie să fie unul just, pe măsura faptelor şi, mai ales, ţinând cont de circumstanţele în care acestea s-au produs. Nu defăimare pentru un moft, nu umilire de dragul unei ştiri de cancan, nu linşaj pentru o contravenţie, nu condamnare pentru un delict de opinie, fie ea şi vehementă. Fiecăruia după merit, dar cu dreptate, echitate şi fair play.

Este cutremurătoare coincidenţa care a făcut ca, în aceeaşi zi în care a fost supus nefericitelor exerciţii de fermitate ale „oamenilor legii", prietenul meu să sufere o pierdere importantă, prin decesul surorii sale, motiv pentru care îi prezint, şi pe această cale, sincere condoleanţe. Şi nu pot să nu mă întreb: De ce sunt puse atât de multe şi grele poveri, deodată, pe umerii unui singur om? Cât poate el duce? Cine e dornic să îi testeze atât de amar rezistenţa? Nu-i caut scuze lui Ilie. Zic doar că, în ziua în care se alegea cu două dosare penale, prietenul meu a pierdut ceva mult mai scump decât o reputație de apărat prin tabloide. Pentru sora lui, Ilie a fost un frate drag, iar restul sunt detalii...

Gustul amar al nedreptății

Eu însumi am cunoscut, în ţara mea natală, gustul amar al nedreptăţii, înscenări de toate felurile, provocări nenumărate, încondeieri nemeritate şi acuzaţii nefondate, izvorâte din orgolii, din interese sau numai de dragul senzaţionalului. Vorbesc, deci, în cunoştinţă de cauză atunci când spun că e timpul ca asemenea lucruri să ajungă de domeniul istoriei. E timpul să şi clădim, să iubim, să iertăm, să ne amintim ce anume e esenţial în viaţă, ce este just ori peren, căci în curând va fi prea târziu. De ce atâta patimă, de ce pornirea aceasta de a judeca şi de a pune etichete?

Într-o lume în care „clasicul" sistem de valori e adesea ignorat sau chiar deliberat inversat, în care isteria ia loc bunului simţ, iar democraţia e pusă în umbră de „abuzul legii", oameni ca Ilie Năstase ar trebui, totuşi, să primească din partea societăţii măcar o parte din ceea ce ei au dat. Iar dacă dreptate e prea mult, atunci măcar minimul respect.

Ilie, sunt alături de tine! Un campion rămâne campion", Marius L. Vizer.

 

Notă: intertitlurile aparțin redacției

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27