Judecătoria Aiud a admis vineri cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea condamnat în vara anului trecut la cinci ani de închisoare în dosarul ASF Carpatica.
'Dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.I. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 56/2017 din data de 28.06.2017 emis de Curtea de Apel Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 44/08.03.2016. Atrage atenţia petentului condamnat asupra cauzelor de revocare a liberării condiţionate', se arată în minuta dosarului.
Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Marţi, 17 aprilie, instanţa a amânat pentru data de 20 aprilie pronunţarea în acest dosar. Este cea de-a doua cerere de acest tip depusă de către omul de afaceri, precedenta fiind făcută la două luni după încarcerarea sa. Ilie Carabulea a mai făcut, de asemenea, în noiembrie anul trecut, o contestaţie împotriva executării dispoziţiilor penale cuprinse în decizia pronunţată de Tribunalul Alba în septembrie, prin care s-a respins acestuia propunerea de liberare condiţionată.
Judecătoria Aiud şi-a declinat atunci competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă care a respins, în februarie, ca nefondată contestaţia. De menţionat că Tribunalul Alba a decis, în septembrie 2017, ca următoarea prezenţă a lui Ilie Carabulea într-o comisie de liberare condiţionată poate fi posibilă abia din 22 martie 2018. În iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF- Carpatica.
Ilie Carabulea primise şase ani şi şase luni de închisoare cu executare
Iniţial, la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, omul de afaceri a primit şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporţie o aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro. Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.
[citeste si]
Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu