IGPR: Deschidere an nou școlar. Polițiștii, pe poziții

Deschidere an nou școlar
Deschidere an nou școlar

Peste 7.000 de poliţişti vor acţiona luni în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru ca noul an şcolar să înceapă în siguranţă. 

Poliţiştii vor fi prezenţi pe toată durata anului şcolar în zona unităţilor de învăţământ şi pe traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni şi pleca de la şcoală.

La data de 10 septembrie, peste 7.000 de poliţişti vor acţiona în sistem integrat pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar. De asemenea, în aceste zile, la nivel naţional, poliţiştii intensifică activităţile educativ-preventive şi de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licenţierii, existenţei inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării de răspundere civilă obligatorie'', se arată într-un comunicat al IGPR.

Potrivit sursei citate, pentru ca noul an şcolar să înceapă şi să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a copiilor.

Polițiștii de la rutieră, în apropierea școlilor

De asemenea, poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele la care copiii vin şi pleacă de la unităţile de învăţământ.

Totodată, sunt identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Măsuri de prevenire a evenimentelor negative

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventive-educative. Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalităţi de soluţionare nonagresivă a conflictelor, precum şi a unor noţiuni juridice privind răspunderea penală şi consecinţele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de convieţuire socială, precizează IGPR.

Majoritatea faptelor sesizate în anul şcolar trecut (91%) au avut loc în incinta unităţilor de învăţământ, restul petrecându-se în zona adiacentă acestora, se mai arată în comunicat. Faptele sesizate prezintă cu precădere un pericol social redus, trei sferturi dintre acestea reprezentând furturi şi loviri sau alte violenţe, siguranţa copiilor nefiind afectată în mod grav, menţionează Poliţia Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel