IGI: 18 cetăţeni străini, depistaţi că stăteau ilegal în România

Optsprezece cetăţeni străini au fost depistaţi, în ultimele 24 de ore, că stăteau ilegal în România, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).

'În ultimele 24 de ore, în urma acţiunilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat 18 cetăţeni străini în situaţii ilegale, fiind emise 11 decizii de returnare sub escortă, 5 au solicitat o formă de protecţie internaţională, iar 2 persoane au fost îndrumate să-şi reglementeze dreptul de şedere având calitatea de membru de familie al unui cetăţean român. Au fost instituite 7 consemne de nepermitere a intrării în ţară pentru o perioadă de 1 an şi 6 luni şi aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 400 de lei', potrivit unui comunicat al IGI.

Cei 18 cetăţeni străini - 14 bărbaţi, trei femei şi un minor, cu vârste cuprinse între 4 şi 46 de ani - au fost depistaţi în municipiul Bucureşti şi pe raza de competenţă a judeţelor Bihor, Tulcea, Hunedoara şi Suceava. Deciziile de returnare sub escortă au fost emise faţă de 11 persoane din Sri Lanka care nu au respectat decizia de returnare emisă anterior, fiindu-le respinse şi cererile de azil. Şapte dintre acestea au fost îndepărtate de pe teritoriul României, iar pentru patru poliţiştii au dispus măsura de luare în custodie publică, urmând a fi returnate sub escortă.

La ieşirea din ţară, au fost instituite consemne de nepermitere a intrării în ţara noastră pentru o perioadă de 1 an şi 6 luni. Două tinere din Republica Moldova, depistate în Tulcea şi Hunedoara, au fost îndrumate să se prezinte la sediul structurii de imigrări din raza de reşedinţă cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere în scopul de reîntregire a familiei, una dintre acestea fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 400 de lei. Alte cinci persoane, două din Ucraina, mamă şi fiu, şi trei bărbaţi din India, întrucât după depistare au solicitat o formă de protecţie internaţională, au fost îndrumate către Centrele Regionale de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil, unde vor parcurge procedura de azil, precizează IGI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel