Urmărește emisiunea live


ÎCCJ Tăriceanu sentință 22 aprilie 2019

Calin Popescu Tariceanu
Calin Popescu Tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu ar putea afla sentinţa definitivă în dosarul în care a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, la începutul acestei luni, pentru 22 aprilie, pronunţarea sentinţei în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.

Pe 22 mai 2018, un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători a dispus achitarea lui Tăriceanu, printre motivele invocate fiind şi faptul că DNA avea suspiciuni că şeful Senatului ar fi săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, însă l-a audiat pe acesta în calitate de martor. În opinia primei instanţe, Tăriceanu s-ar fi autoincriminat dacă ar fi recunoscut în declaraţia de martor că ar avea vreo legătură cu retrocedarea Fermei Băneasa.

Tăriceanu, trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmau că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

VEZI ȘI: Poză revoltătoare cu Dragnea la ÎCCJ. Toni Neacșu: Fotografia nu a fost făcută de judecător!

Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel