ÎCCJ - proteste, hotărâre. Cristi Dănileț dă cărțile pe față: ATENȚIE

Cristi Dănileț, în legătură cu decizia pronunțată, luni, de ÎCCJ, a făcut o serie de observații importante.

„Cât privește decizia pronunțată în recurs în interesul legii de către ICCJ de azi (Dosar 1811/12018):

LEGISLAȚIE: Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 prevede: „Adunările publice - mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea -, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege". Iar art. 3 alin. (1) din Legea 60/1991 prevede: „Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările (...) care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat" https://goo.gl/7fMLbG.

PROBLEMĂ: Trebuie declarație prealabilă la Primar dacă se face o manifestație pe stradă în fața unei instituții? Dilema e provocată de faptul că pentru primul aspect ar trebui declarată adunarea, pentru al doilea nu.

SESIZARE: a fost făcută de C.A.București în iulie 2018, la solicitarea asociației Evoluție în Instituție (fără nicio legătură cu protestele magistraților, cum speculează o partea a presei de rea-credință) https://goo.gl/ZKYqeG
; PICCJ a avut o opinie disponibilă aici https://goo.gl/2s4EGf;

SOLUȚIE: ICCJ, prin decizia 19/15.10.2018, a admis sesizarea și a decis că există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când ele urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice (drum public, carosabil, trotuar) ori în alte locuri în aer liber, situate în imediata vecinătate a sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat. https://goo.gl/1L6XjT

Odată cu publicarea motivării în M.Of, decizia devine obligatorie pentru oricine.

TRADUCERE: Prin urmare, dacă o adunare publică se desfăşoară în exterioriul sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, iar acest exterior coincide cu unul dintre locurile indicate în art. 1 alin. (2) din lege, adunarea trebuie declarată în prealabil.

OBSERVAȚIE: Curtea Constituţională a spus deja că introducerea condiției de declarare prealabilă a adunării nu contravine Constituției (decizia 687/2016 par. 19); la fel spune și CEDO (Hotărârea din 28 noiembrie 2007 pronunţată în cauza Balçik şi alţii împotriva Turciei). Tot CCR a spus că organizarea unor adunări constituie contravenţie numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise (decizia 1351/2010).

ATENȚIE:
- Legea nu se referă la „autorizare" din partea Primarului, ci doar la „declarare prealabilă" către primar din partea organizatorilor; după această declarare, Primarul poate decide interzicerea adunării făcută cu 48 ore înainte;
- Scopul declarării prelabile nu este obținerea acordului din partea Primarului, ci este acela ca autorităţile publice (primari, unităţi de jandarmi competente teritorial, poliţia locală) să acorde sprijin de specialitate la cererea organizatorilor, astfel ca manifestarea să nu se soldeze cu acte de dezordine ori violențe:
- Evident, dacă e vorba de adunări spontane, lipsind deci orice formă de organizare, dispozițiile arătate de mai sus nu sunt aplicabile”, a transmis, luni, Cristi Dănileț.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel