ÎCCJ, lovitură într-un dosar al Cameliei Bogdan

ÎCCJ a decis astăzi să trimită spre rejudecare la Curtea de Apel București un dosar în care Camelia Bogdan a pus sechestru pe averea a doi notari. 

În mai 2016, Camelia Bogdan, la acea vreme judecător la Curtea de Apel Bucureşti, a decis punerea sub sechestru a averilor deţinute de doi notari - Jean Aurel Andrei şi Lidia Seceleanu, într-un dosar penal în care aceştia nu aveau nicio calitate procesuală.

În dosarul respectiv sunt judecaţi oamenii de afaceri Cristian Fughină (patronul Ultra Pro Computers) şi Laszlo Kiss, pentru un prejudiciu de 10 milioane euro.

[citeste si]

Camelia Bogdan a stabilit atunci luarea măsurii asiguratorii a popririi până la concurenţa sumei de 212.971 lei în cazul notarului Jean Aurel. Mai mult, Camelia Bogdan a decis extinderea sechestrului şi asupra averii şefei Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, soţia notarului Jean Aurel Andrei.

Anterior acestei decizii, Camelia Bogdan a depus la DNA o plângere penală împotriva Laurei Andrei, reclamând că nu a fost pus în executare un ordin de indisponibilizare în vederea confiscării a sumelor de bani în dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro.

De ce a fost Camelia Bogdan exclusă din magistratură

Pe 8 februarie 2017, Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură, în urma unei decizii a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Motivul excluderii l-a constituit faptul că judecătoarea Camelia Bogdan s-ar fi aflat în incompatibilitate/conflict de interese, deoarece ar fi predat în 2014 în cadrul unui seminar de prevenire a fraudei şi corupţiei funcţionarilor APIA, instituţie subordonată Ministerului Agriculturii, care a fost parte civilă în dosarul ICA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel