ÎCCJ, decizie definitivă pentru Adrian Severin

Adrian Severin
Adrian Severin

Dosarul ”Mită la Parlamentul European” a ajuns la final. Adrian Severin a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare de magistrații ÎCCJ.

UPDATE: Adrian Severin a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Sentința de miercuri este definitivă. Fostul europarlamentar urmează să fie încarcerat în cursul acestei seri.

Ultimul termen în dosar a avut loc luni. Procurorul de şedinţă a cerut o pedeapsă mai mare pentru Adrian Severin: condamnarea la 6 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită şi 5 ani pentru trafic de influenţă, la care să se adauge un spor de pedeapsă. Avocații lui Adrian Severin au cerut achitarea fostului europarlamentar sau condamnarea la închisoare cu suspendare, având în vedere că suferă de o boală incurabilă.

În februarie 2016, Adrian Severin a fost condamnat la trei ani şi trei luni închisoare cu executare.

Dosarul vine după ce Adrian Severin și alți doi parlamentari ar fi acceptat să-și vândă serviciile unor jurnaliști sub acoperire care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby. În schimb, parlamentarii primeau 100.000 de euro. Adrian Severin a cerut să fie audiați în instanță George Maior și Traian Băsescu. ÎCCJ a respins cererea. 

[citeste si]

DCNews vă va anunța ce decizie vor lua judecătorii de la ÎCCJ în acest dosar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel