O studentă la Medicină, în vârstă de 23 de ani, a fost găsită spânzurată

O tânără de 23 de ani, studentă la Medicină, a fost găsită spânzurată în zona pârtiei de ski din Iaşi. Fata era căutată de părinți, de prieteni și de polițiști.

O tânără de 23 de ani a fost găsită fără suflare în zona pârtiei de ski din Iaşi. Apelul la 112 a fost făcut chiar de către prietenii ei. Fata plecase de joi de acasă. Potrivit unor surse, tânăra era studentă la Facultatea de Medicină şi şi-a sunat prietenii anunțându-i unde se duce. Astfel, aceștia au putut să o găsească. Părinţii au dat-o dispărută la ora 15.00, iar după jumătate de oră prietenii au găsit-o moartă.

„În jurul orei 15.30 poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi prin 112 de către o persoană despre faptul că a găsit o tânără decedată, pe care o cunoaşte şi care i-a transmis anterior locul în care se deplasează”, a declarat presei Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Deja se fac cercetări pentru a se stabili ce s-a întâmplat şi a fost dispusă efectuarea necropsiei. Autorităţile iau în calcul varianta sinuciderii, dar şi pe cea a crimei. Potrivit unor surse, fata a fost sprânzurată cu un colier de plastic, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel