Iarnă grea în judeţe din Moldova. Fără energie electrică şi circulaţie îngreunată

Sebastian Florea / 15 feb 2018 / 09:17 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Localităţi fără energie electrică şi circulaţie în condiţii de iarnă în judeţele Vaslui şi Bacău.

Circulaţia pe drumurile din judeţul Vaslui se face în condiţii de iarnă, nefiind artere naţionale sau judeţene blocate din cauza zăpezii, au anunţat, joi dimineaţă, reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui.

Localităţile Gara Banca, Gura Idrici, Zorleni, 30 Decembrie şi Popeni au rămas fără energie electrică, fiind afectaţi peste 2.000 de consumatori. În localităţile Popeni şi Gara Banca, cursurile sunt suspendate deoarece şcolile nu sunt alimentate cu energie electrică.

'Din cauza unor probleme apărute pe unele drumuri comunale şi judeţene, s-au înregistrat situaţii în care anumiţi profesori navetişti nu au putut ajunge la ore. Cursurile vor fi suplinite de colegii localnici. Probleme sunt şi la şcoala din localitatea Gergeheleu, unde nu se poate ajunge din cauza drumului înzăpezit, iar şcolile din Măscurei şi Tomeşti, din comuna Pogana, sunt închise', au precizat reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui.

Nici în judeţul Bacău nu sunt drumuri blocate, dar circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău. Sunt şase linii de alimentare defecte şi 89 de puncte de transformare nealimentate, fiind 23 de localităţi fără energie electrică. La nivelul judeţului Bacău sunt afectaţi de lipsa energiei electrice aproximativ 8.000 de abonaţi.

[citeste si]



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25