Horia Tiseanu, primarul din Câmpina, urmărit penal și pentru delapidare

Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, urmărit penal pentru abuz în serviciu şi luare de mită într-un dosar instrumentat de DNA Ploieşti, este cercetat acum şi pentru delapidare.

Potrivit Agerpres, anchetatorii au extins cercetările în cazul lui Tiseanu şi pentru delapidare şi au prelungit măsura controlului controlului judiciar. 

Horia Tiseanu a fost audiat de procurorii DNA Ploieşti la sfârşitul lunii septembrie, fiind pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită. 
 
DNA arată într-un comunicat emis la acel moment că, în cursul anului 2014, inculpatul Horia Tiseanu, primar al municipiului Câmpina, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale un procentaj de 10% din valoarea unui contract de execuţie lucrări în sumă totală de 317.817 lei, din care a primit efectiv suma de 17.000 de lei. 

"În schimbul acestor bani, inculpatul a facilitat firmei omului de afaceri câştigarea selecţiei de oferte (la cererea primarului Tiseanu Horia Laurenţiu au fost întocmite alte 2 oferte la preţuri superioare, fapt ce a asigurat desemnarea ca şi câştigătoare a ofertei societăţii reprezentate de omul de afaceri) şi a procedat la aprobarea încheierii contractului respectiv", explică procurorii. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel