Horia Simu, vilă la Saint Tropez după o retrocedare frauduloasă la ANRP

Amănunte despre tunurile date la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) ies la iveală de la o zi la alta. Dorin Cocoş a dezvăluit cum a ajuns milionarul Horia Simu să-şi cumpere o vilă la Saint Tropez, din banii pe care i-a câştigat după o retrocedare frauduloasă de circa 7,8 milioane de euro

Crinuţa Dumitrean, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, este acuzată că ar fi luat o şpagă de 400.000 de euro. Iar cel care i-ar fi dat mita este milionarul Horia Simu, care a apelat la relaţiile acesteia cu Dorin Cocoş şi Gabriel Surdu.

În acest caz sunt puşi sub acuzare mai mulţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) – Remus Baciu, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan, Cătălin Teodoresc şi Cristian Mihai – pentru că au avizat plata unor despăgubiri considerate ilegale, dar şi expertul Alina Dima care ar fi luat mită pentru a supraevalua valoarea terenurilor, relatează Adevărul.

Potrivit sursei citate, Horia Simu şi consultantul Adrian Thiess, care se aflau în spatele off-shore-ul Rosintaly Management Limited (Cipru), au cumpărat cu 700.000 de euro drepturile litigioase asupra unui teren de 25 hectare situat în Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi).

[citeste si]

Procurorii DNA susţin că Simu era dispus să ofere 25% din suma pe care urma să o primească pentru a grăbi procesul de despăgubire.

Surdu şi Cocoş au denunţat la DNA că i-au dat Crinuţei Dumitrean mită suma de 400.000 de euro, pentru a facilita despăgubirea. Surdu a povestit că şpaga a dat-o în august 2011 în biroul de la ANRP al Crinuţei Dumitrean.

Cum s-au împărțit banii

Birişiu, Moldoveanu, Sterian, Niculae, Surdu şi Cocoş au povestit la DNA, în declaraţiile de martor, cum s-au împărţit banii, cei 25% primiţi pentru serviciile lor. Partea de 10% din drepturile litigioase controlate de Ionuţ Birişiu, aproximativ 3,59 milioane de lei, a fost împărţită astfel: Birişiu – 25%, Daniel Moldoveanu – 30% şi Ion Sterian – 45%. Partea de 15% din drepturile litigioase controlate de Aurel Niculae, aproximativ 1.278.000 de euro, ar fi fost împărţită astfel: 40.000 de euro lui Niculae, 400.000 de euro ar fi fost daţi Crinuţei Dumitrean, iar 838.000 de euro au fost împărţiţi între Surdu şi Cocoş.

Partea lui Horia Simu, restul de 75% din despăgubire, aproximativ 27,5 milioane de lei au ajuns, după vânzarea acţiunilor de la Fondul Proprietatea, într-un cont deschis de Rosintaly Management Limited la banca elveţiană HSBC din Elveţia. Procurorii DNA spun că aceşti bani ar fi fost folosiţi în interesul milionarului, acesta cumpărând o  casă de vacanţă, în valoare de aproximativ 3.500.000 de euro în staţiunea Saint Tropez din sudul Franței.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel