De ce s-a implicat presa de la Viena în protestul din 10 august. I-am supărat pe austrieci

”Austria nu și-a dorit să joace rol de mare putere și a știut să profite mereu de statutul său de semineutralitate”, susține Patrick André de Hillerin, într-un material semnat pe catavencii.ro.

”Dar există un moment în care austriecii, altfel blazați și non-reactivi, cu o presă potolită, dezinteresată de evenimentele din lume, ba uneori chiar și din țara lor, fac urât rău de tot: atunci când le sunt afectate afacerile și au de suferit firmele lor reprezentative. Ale lor sau ale partenerilor strategici care le dețin de fapt, dar, oricum, austriecii fac urât de tot când firmele cu sediul central în Austria pierd bani. Cea mai mare companie austriacă este, de ani buni, OMV (...) mai importantă decât următoarele cinci companii austriece la un loc. Iar România tocmai a dat, la începutul lui iulie, o lovitură grea viitoarelor profituri al OMV, adoptând o lege off-shore care ar aduce mai mulți bani românilor, dar mai puțin concesionarilor terenurilor petrolifere din Marea Neagră”, precizează Hillerin.

”Ei bine, televiziunea de stat austriacă, ORF, n-a mai avut o echipă trimisă special pentru o manifestație de stradă din România din 1990, din timpul Pieței Universității. Nu-i interesează poveștile astea, nu-și cheltuiesc bugetul pe așa ceva. Dar a avut pe 10 august, iar echipa respectivă s-a mai și nimerit fix în drumul jandarmilor, ca orice ziarist începător, care nu știe să se ferească de forțele de ordine. Imediat a reacționat direct cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, care a condamnat violențele de la București și a spus că așteaptă clarificări de la autoritățile române. Intervenția jandarmilor a fost decretată de către directorul general al ORF drept "inacceptabilă pentru o țară membră UE", a scrie acesta, concluzionând că ”i-am supărat pe austrieci”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel