EXCLUSIV  Hidroelectrica, ATU pe piaţa de energie din România. Radu Constantin: Reprezintă o garanţie a viitorului

Facebook Hidroelectrica
Facebook Hidroelectrica

Radu Constantin, managerul departamentului Furnizare din cadrul Hidroelectrica, a explicat care este atu-ul companiei de stat pe piaţa de energie, dar şi care sunt planurile de viitor. 

"Hidroelectrica, desigur, pentru partea aceasta de furnizare, pe care am început să o dezvoltăm activ în cadrul companiei din 2020, odată cu pregătirea pentru liberalizarea pieţei de energie, a încercat să devină un jucător competitiv pe o piaţă care este destul de mare pentru toţi jucătorii care ar dori să participe cu oferte adresate consumatorilor casnici şi non-casnici. 

Astfel, Hidroelectrica a avut o strategie, venind în întâmpinarea momentului 1 ianuarie 2021, când piaţa a fost liberalizată. Ofertele noastre, bineînţeles, au venit în întâmpinarea clienţilor care au fost dornici să vină către un producător al statului român, cu o ofertă competitivă şi care să le ofere servicii la un anumit nivel similar cu cele ale marilor furnizori din acel moment. De-a lungul anului 2021, noi ne-am dezvoltat acest portofoliu. Încă suntem în faza de început a dezvoltării acestei noi linii de business, având investiţii pe absolut toate zonele de digitalizare şi interacţiune cu clienţii, şi sperăm ca în cel mai scurt timp să ne ridicăm la un nivel de performanţă aşteptat de absolut toţi clienţii care se adresează. 

Hidroelectrica are atu-ul faptului că energia e verde şi reprezintă o garanţie a viitorului în planurile de dezvoltare pentru atingerea ţintei de decarbonificare. Noi, în momentul acesta, toate investiţiile le facem în întărirea acestei poziţii a Hidroelectrica, de a fi un jucător extrem de important pe piaţa de energie din România", a declarat Radu Constantin, Manager Departament Furnizare, Hidroelectrica, în cadrul dezbaterii Criza energetică - soluții la problemele momentului, organizată de DC MEDIA GROUP. 

Youtube video image

ENEL critică statul, pentru că penalizează furnizorii 

"Iată că în ultimele luni s-a înţeles că nu furnizorii sunt cei care au beneficiat cel mai mult de această criză. Pentru că un furnizor lucrează cu marje de profitabilitate de 1,2,3,4%. Beneficiul este foarte mult în zona de producţie. Şi nu e vorba de a adresa o problemă negativă, ăsta este efectul crizei. Chiar ieri Hidroelectrica a dat prognoza pentru 2022, cu o profitabilitate de 50-70% din cifra de afaceri. E clar că acolo se strâng mulţi bani şi acolo este efectul crizei. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat este că statul român a căzut într-o zonă un pic mai complicată, am spune, pentru că pentru a sprijini investiţii e nevoie de încredere. Şi vedem că comportamentul autorităţilor a fost de a împărţi lumea în două, buni şi răi. Nu ajută mult la încredere, iar asta e la bază pentru ce se va întâmpla de acum încolo. Vă dau un exemplu practic. În momentul ăsta ne confruntăm cu o situaţie în care un nou furnizor care face parte din grupul celui mai mare producător de energie din România face nişte preţuri la consumatori casnici inexplicabil de mici, când pe piaţa wholesale face preţuri de 1200-1500 RON. Şi acest furnizor este sprijinit public de dl ministru. Ne spune să mergem la el, că e cel mai bun, ne poate proteja", a declarat Alessio Menegazzo, director pentru Sustenabilitate şi Afaceri Instituţionale de la Enel România, la aceeaşi dezbatere. VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel